Poemul zilei(266)
Plimbare în toamna târzie
Peter Stevens
(1944)
Pe fundalul de frunze spulberate
cu cei trei copii ai mei:
doi aleargă pe aleea parcului
o rotire în pantă de portocaliu luminos
celălalt dorește s-alerge și el
totuși nesigur se ține de mine
până când nisipul de la capătul pantei
îi amintește rețete de plăcinte
îndată uitate
când ceilalți îl îndeamnă
spre urcușul iute pe panta
circulară dură în nisipul moale
ca prăjiturile de ziua nașterii nepregătite.
Eu privesc stând pe iarba ofilită
frunzele foșnesc la picioarele mele
aduse de vânt
sub un cer fumuriu greu de nori
năucit de poemul
desfășurat în jurul meu –
goană și țipete
tropăit și fâlfâit de mantale
valuri de râsete
amenințând să se lanseze ele însele
în vânt peste capul meu
dar obișnuit cu scârțâit de lanțuri
bare de fier
lăsate încet jos
apoi în cele din urmă avântându-se înainte
pământ învălmășit de picioare
bând buzna pulverizând praf pompând și izbind
să escaladeze curcubeul
deasupra foșnetului de frunze și nisip uscat.
Dar curcubeul e ca metalul
de rece pentru mâini
ele cad în nisipul
prea uscat pentru a face prăjituri
toate zilele lor de naștere înmormântate aici
Apoi alergând înapoi la mine
cu respirația tăiată
saltă în jurul meu
mă împing
afară din terenul de joacă uscat
țopăind amorțiți și fără zgomot
curcubeu plin de frig
se leagănă încet sub loviturile vântului
învălmășind totul în spatele nostru
cu vântul din spate
cu valurile de frunze
afară din parc
noi mergem
în toamna târzie
(din volumul Înțelegând zăpada. Antologie a poeților canadieni de limbă engleză. Traducere, prefață, prezentări și antologare de Virgil Teodorescu și Petronela Negoșanu, Editura Univers, 1977)
