Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
Literatura
Poemul zilei

Poemul zilei(282)

Ceasul de nisip

                                        Don Francisco de Quevedo y Villegas
                                        (1580-1645)

 

Ceas curgător, ce numeri tu deodată
cu răsuflarea unei vieți umile
ce-atât de repede e scăpătată
pe drumul scurt al unei zile,
ce-n strâmt răstimp luminile-și aciuă
căci nu-i mai mult decât un ceas o ziuă?
Căci dacă dorul, chinul întristării
mi-ai măsura nu te-ai sfârși nicicând;
nu i-ar ajnge nici nisipul mării
și nici nisipul tot de pe pământ.
Să curgă nesimțită scurta vreme
căci nu vreau s-o încarc cu noi blesteme
și nici nu vreau să știu că, orișicum,
mi-arăți și îmi măsori al morții drum.
Nu-mi mai purta război, căci sunt,
pioasă târâtoare și sătulă
și vreme am destulă, prea destulă,
și dorm sub veșnic jilavul pământ.
Dar dacă treaba ta e să-mi măsori
această tristă viață 
vei osteni curând, căci griji prea multe
ce nu vor să m-asculte
neîncetat și trist hrănite
de plânsetele inimii mâhnite, –
și flacăra semeață
ce dragostea mi-o arde, vai, (în vine
mai mult foc decât de sânge pline)
atunci te rog nu numai să m-apropii
de moarte ci scurtează-mi  drumul chiar,
căci cu picior durut,
sărman hoinar, 
mereu, mereu tot dau târcoale gropii.
Eu știu că-s doar un suflu trecător;
mă tem și sper – și inima mea știe,
de chinuri bântuită-n fel și chip,
că dacă mor ca tine-oi fi, – nisip –
plăpândă sticlă –viu – asemeni ție. 

 

(din volumul Versuri. În românește de Aurel Covaci, Editura Univers, 1970)
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.