Poemul zilei(282)
Ceasul de nisip
Don Francisco de Quevedo y Villegas
(1580-1645)
Ceas curgător, ce numeri tu deodată
cu răsuflarea unei vieți umile
ce-atât de repede e scăpătată
pe drumul scurt al unei zile,
ce-n strâmt răstimp luminile-și aciuă
căci nu-i mai mult decât un ceas o ziuă?
Căci dacă dorul, chinul întristării
mi-ai măsura nu te-ai sfârși nicicând;
nu i-ar ajnge nici nisipul mării
și nici nisipul tot de pe pământ.
Să curgă nesimțită scurta vreme
căci nu vreau s-o încarc cu noi blesteme
și nici nu vreau să știu că, orișicum,
mi-arăți și îmi măsori al morții drum.
Nu-mi mai purta război, căci sunt,
pioasă târâtoare și sătulă
și vreme am destulă, prea destulă,
și dorm sub veșnic jilavul pământ.
Dar dacă treaba ta e să-mi măsori
această tristă viață
vei osteni curând, căci griji prea multe
ce nu vor să m-asculte
neîncetat și trist hrănite
de plânsetele inimii mâhnite, –
și flacăra semeață
ce dragostea mi-o arde, vai, (în vine
mai mult foc decât de sânge pline)
atunci te rog nu numai să m-apropii
de moarte ci scurtează-mi drumul chiar,
căci cu picior durut,
sărman hoinar,
mereu, mereu tot dau târcoale gropii.
Eu știu că-s doar un suflu trecător;
mă tem și sper – și inima mea știe,
de chinuri bântuită-n fel și chip,
că dacă mor ca tine-oi fi, – nisip –
plăpândă sticlă –viu – asemeni ție.
(din volumul Versuri. În românește de Aurel Covaci, Editura Univers, 1970)
