Poemul zilei(265)
o mână imensă
Magda Cârneci
(1955)
Gloria de flacără a dimineții.
înaintez oarbă prin lumina densă, solidă,
mă clatin, n-am voie să mă clatin.
port în mine ceva mai cumplit decât dinamita,
mai coroziv ca neantul,
roza tumorală aurolară a lumii, petalele ei
se desfac încet în creierul meu, carbonizat
ca o planetă contemplându-se, incendiată.
îi simt mirosul tare de cadavru și prunc
stând gata să înflorească. îi aud respirația grea.
Se deschide încet în creierul meu trandafirul
cu un milion de petale, picuri de sudoare
și sânge cad fără sunet,
se pregătește să iasă
să iasă
să iasă
o mână imensă mă poartă în palme.
(din volumul O tăcere asurzitoare, Editura Eminescu, 1985)