Poemul zilei(260)
Cu tot mai grele crengi
Ivan Trenev
(1931-2024)
Din cupe mici, cu pocnet, alune se desprind.
E liniștea sfărmată de-al veveriței jind.
Căluțul meu mă duce pe-oblâncul cenușiu
al Vitoșei, în care eu orice colț îl știu
cu gloria, cu truda și jalea de demult.
Cu piatra stau de vorbă. Tăcerea i-o ascult.
Pe vatră dă în clocot fiertura de ciuperci.
Se-ngălbenește toamna. Cu tot mai grele crengi,
de rod, se-apleacă pomii. Sub înstelat cerdac
cavalu-și stinge plânsul. Pe-un braț de fân eu zac.
Nedăruit iubirii! Dar unde s-o găsesc?
Pământule duhovnic, vreau să mă spovedesc
în fața ta. Sunt tânăr, dar nu anahoret –
deși se cam vorbește, așa, de-al tău poet
că visător se plimbă singur pe cărări,
uitând și de petreceri, și de încăierări.
Eu îmi aștept iubirea. Și-n așteptarea ei
voi face unei păsări un cuib în pumnii mei,
căci seara asta caldă e casa mea de dor
și-s încă bun, și tânăr și-atât de-ncrezător.
(traducere de Victor Tulbure)
(din volumul antologie de poezie bulgară de la începuturi până azi. Antologie de Victor Tulbure și Haralambie Grămescu, Editura Minerva, 1977)
