Poemul zilei(221)
Uneori, în timp ce merg pe străzile
Camillo Sbarbaro
(1888-1967)
Uneori, în timp ce merg pe străzile
orașului tumultuos, singur,
îmi uit destinul, de-a fi
om între ceilalți și ca un ins fără memorie,
răpit din mine însumi, privesc
lumea cu ochi străini deschiși.
Mă năpădește atunci o puerilă, o vagă
senzație a suferinței și a anxietății
de parcă o mână mi-ar apăsa inima.
Frunți dezgolite, de bătrâni, inconștienți
ochi de copii, fețe obișnuite
ale celor născuți să trudească și să se-nmulțească,
fețe prefăcute tâmpe fericite
fețe ambigui de preoți, fardate
fețe de prostituate, toate acestea înlăuntrul creierului
mi se imprimă dureros.
Și recunosc iluzia pentru care trăiesc,
durerea ce a adăugat această cută
în colțul gurii lor, speranțele totdeauna înșelate,
inutilitatea vieții lor amare și destinul ultim, bezna.
Căci fiecare din ei poartă-n sine
blestemul de a exista; dar merge
singur în clipa ce trece,
deviat de la viciul său preferat.
Încerc o spaimă asemeni celui ce-ar vedea
fluturi urmăriți de-a lungul buzei unei prăpăstii...
(din volumul Poeți italieni din secolul XX • De la Giovanni Pascoli la Valerio Magrelli. Traducere, prefață și note introductive de Marin Mincu, Editura Cartea Românească, 1988)
