Poemul zilei(230)
Cântec de tine, albă
Bogdan Pascal
(1977)
Când iarnă-mi vii, eu te-aș ruga-nainte,
dezbracă-ți toate avalanșele în minte,
să vii la mine doar în ghețuri rupte
și restul de-anotimpuri să mă uite.
Să fim orfanii-aripilor zăpezii,
prinși în sărut de-oglinzile amiezii,
cu drag să ne privim în fiecare,
apoi să mă îngheți în bestiare.
Când ochii lumii-ar risipi disprețuri,
să-mi dăruiești, iubito, mari înghețuri,
și-adânc, în mine, tu îngheață lent,
egală-n amintire și-n prezent.
Iar din zăpada coapsei să îmi ningi
copiii-fulgi cu orizonturi mingi,
sălta-vor alb troienele la cer
sub fierberea sărutului prin ger.
Ești albă toată, cel mai alb pustiu
și simt că te iubesc și când nu știu,
când vei veni tu intră pe fereastră,
cu mâini de ger, albește-mă, albastră.
(din volumul Cântec promis, Editura Ex Ponto, 2019)
