Poemul zilei(243)
Insula dintre vânturi
Lucien-Xavier Andrianarahinjaka
(1929-1997)
M-am potolit în cele din urmă
frate cu stânca și glia
ultimului promontoriu
unde bat valurile
furtunilor din adâncuri.
Sunt vântul
Și nimic nu mă leagă
poate numai regretul anotimpurilor...
Viața-mi de legendă
singură m-a chemat
din hăul neființei
să înverzesc pădurea
să dăruiesc priveliștii
verdele preeriilor veșnice...
Și toți musonii
iscați în nopți malaeze,
sau adierea aceasta fără seamăn
care apropie orizontul
aripi dând exaltării copacilor,
născuți sunt din adâncul colinelor
scăldate de valuri
răscolite în depărtări de hulă.
Raita vânturilor prin stufăriș;
O adiere vinovată sunt păsările pradă...
Acest copac înălțându-și în vânturi faima,
bine înfipt în glie, mă leagă pe veci,
vânt liber al zărilor, de gloria unui nume:
Madagascar.
(din volumul Efigii de abanos • Din lirica neagră francofonă. În românește de Gavril Șerdan și Mircea Traian Biju. Cuvânt înainte, prezentări și note de Mircea Traian Biju, Editura Albatros, 1978)
