Poemul zilei(252)
XXX
Jurgen Rooste
(1979)
Astăzi Dumnezeu a dat
vreme ideală pentru furtună,
am alunecat în orașul vechi
pe bolovanii din apele potopului, dar n-am căzut.
În ultima vreme totul mă atinge așa de tare,
că uneori mai și cad:
slăbiciunea mea este,
ca și cea a lui Porthos,
la picioare, la genunchi –nu știu
să-mi clădesc viața altfel
încât să se reazeme pe mai multe sprijine.
Dacă e unul strâmb și se clatină,
totul dă greș și ființa se clatină sub greutatea
cu care am împovărat-o.
Cred că asta-i chiar casa amărăciunii.
Camera ei e mică și strâmbă.
Dar azi bunul Dumnezeu ne-a dat
o vreme grozavă pentru furtună,
pentru că-i înțelept,
și simt în camera mea
suflarea lui proaspătă mirosind a străzi spălate.
Și mă rog în șoaptă ca visul lumii să fie
profund și frumos. Fie la Helsinki sau în valea Bekaa*
fie în singurătate sau în mulțimi,
(fie în corp sau în suflet),
fie în umbrele întunecate ale șoselei Laagna**
sau chiar aici în blândețea din Lillekula,***
unde noapea miroase a vin ciudat, fructuos și amar
fermentat din viața însăși.
Ingredientele sunt de calitate, meșterul e cel mai bun.
Undeva ceasul se apropie de sfârșitul timpului –
se pierd roiuri de albine în galaxii.
Se pierde tot ce seamănă a fagure.
Dar mai departe ploaia încă dă
peisajului viață și putere.
Băiatul ridică de pe trotuar o râmă pe jumătate strivită
și-o pune pe iarbă-pământ.
Aud voci. Ascultați-vă pe voci.
Ce ne spun nouă și unde se poate citi asta o dată
știe numai vântul solar.
Vâjâind în spatele maselor de nori care apasă orașul.
Pe valul ăsta eu mă leagăn în mijlocul cosmosului.
*valea Bekaa este o vale fertilă în estul Libanului
**O stradă din Tallinn
***Un cartier din Tallinn
(din volumul Un cărăbuș sărută luna. Antologie de poezie estoniană contemporană. Selecția poeziilor – Jaan Malin și Triin Soomets. Traducere și note de Riina Jesmin, confruntare Peter Sragher. Editura Tracus Arte, 2014)