Poemul zilei(226)
Prin înserarea mării
Petru Creția
(1927-1997)
– Știi cât de drag îmi este să văd cu ochii tăi
Să aud glasul tău cum povestește lumea.
Hai, privește,
Te uită pe fereastră și să-mi spui, orice ar fi.
– Afară este marea fremătând sub vânt și vântul
Desfrunzind de departe pământul
Umple întregul cer, al înserării și al mării,
De multe, ușoare și veștede frunze,
iar prin ninsoarea aceasta mai văd
Stoluri mari de corăbii, și albe pânzele lor
umflate de vânt
La poartă încet pe ape negre, către apus.
Stiu ce corăbii sunt:
Corăbiile zvelte ale tinereții fără moarte
În drumul lor către luceafărul de seară.
– Iubită, nu mă amăgești?
– Nu, nu te amăgesc, iar noi, peste o clipă,
Care e clipa ta și clipa mea dintru început a noastră
O să pleăm și, ajungându-le din drum,
O să plutim către apus prin înserarea mării.
(din volumul 111 cele mai frumoase poezii. Ediție îngrijită de Ofelia Creția, Editura Nemira, 2014)
