Poemul zilei(267)
Convorbire cu piatra
Wislawa Szymborska
(1923-2012)
Bat la ușa pietrei.
– Eu sunt, lasă-mă.
Vreau să pătrund în interioarele tale
să mă uit jur împrejur
și dintr-o suflare să te cuprind.
– Pleacă, spune piatra.
Sunt ermetic închisă.
Chiar și în bucățele de mă spargi,
pietricelele vor fi și ele ermetic închise.
În fire de nisip de voi fi sfărâmată,
nu voi da drumul nimănui.
Bat la ușa pietrei.
– Eu sunt, lasă-mă.
Vin din simplă curiozitate.
Viața-i pentru ea singura ocazie.
Aș vrea să mă plimb prin palatul tău,
iar după aceea să vizitez frunza
și-o picătură de apă.
N-am prea multă vreme la dispoziție.
Faptul că sunt muritor ar trebui să te miște.
– Sunt din piatră, răspunde piatra,
și nevoia mă face să păstrez ce-i al meu.
Pleacă.
N-am mușchi pe față să-ți zâmbesc.
Bat la ușa pietrei.
– Eu sunt, lasă-mă.
Am auzit că dispui de săli mari, pustii,
necunoscute, în zadar frumoase
surde, fără ecoul pașilor nimănui.
Recunoaște că nici tu nu știi
prea multe despre ce-ți spun.
– Săli mari și pustii, spune piatra,
dar în ele nu-i loc.
Frumoase, s-ar putea,
dar nu pentru gustul simțurilor tale pipernicite.
Mă poți cunoaște, n-ai să mă știi niciodată.
Cu tot ce am la suprafață îți stau la dispoziție,
și de ce am înăuntru n-ai să te atingi.
Bat la ușa pietrei.
– Eu sunt, lasă-mă.
Nu caut în tine un azil veșnic.
Nu sunt nefericit.
Nu sunt fără casă.
În lume merită să te întorci.
Intru și ies cu mâinile goale.
Și ca semn al prezenței mele
nu spun nimic în afară de cuvinte
în care nimeni nu mai crede.
– Nu vei intra, spune piatra.
N-ai simțul participării.
Nici un simț nu-ți va înlocui simțul participării,.
Nici chiar privirea ascuțită până la clarviziune,
nu-i bună la nimic fără simțul participării.
Nu vei intra, ai numai dorința acestui simț,
abia începuturile lui, imaginația.
Bat la ușa pietrei.
– Eu sunt, lasă-mă.
Nu pot aștepta două mii de veacuri
să intru sub acoperișul tău.
– Dacă nu mă crezi, spune piatra,
întreabă frunza. Îți va spune ce-ți spun eu.
O picătură de apă îți va spune
același lucru ca și frunza.
Întreabă până la urmă
și un fir de păr din capul tău.
Doar râsul mă doboară, râsul uriaș,
pe care nu-l știu folosi.
Bat la ușa pietrei.
– Eu sunt, lasă-mă.
N-am ușă, spune piatra.
(din volumul Poezii alese, selecție, traducere, cuvânt înainte și postfață de Nicolae Mareș, Editura Prut Internațional, 2006).
