SONETUL zilei(293)
Tatălui meu
Karel van de Woestijne
(1878-1929)
Tu, ce-ai murit cu griji și mi-ai fost Tată,
și-un trai tihnit mi-ai fost dorit oricând,
cu mâini tremurătoare, glasul blând
și, mort, cu-o rază-n barba strecurată –
să știi că sunt ca barcagiul, când,
lăsându-și vâsla-n seara-nmiresmată,
se lasă-mpins de briză doar, să poată
pluti pe undă,nuferi culegând,
ori fără griji să cânte, lunecare
fiindu-i cântu-n pajiști i oriunde,
simțindu-l ca pe propria suflare.
Dorinți defuncte stau să mă inunde,
cât chipu-mi peste ape nu tresare,
pe-al tău zărindu-l, tremurat pe unde.
(traducere de Aurel Covaci)
(din antologie de poezie neerlandeză, olandeză și flamandă. În românește de Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci, Petre Solomon, Editura Minerva, 1973).
