Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
Literatura
SONETUL zilei

SONETUL zilei(285)

Pontus de Tyard
(1521-1605)

 

Mi-e sufletul voios că mâna voastră-l strânge...

Mi-e sufletul voios că mâna voastră-l strânge
Mai dulce-n laț decât strâng alte frumuseți;
Mai dulce vârf rănind nu știu printre săgeți
Ca vârful sângerând ce-n inima-mi se-nfige.
Apolo n-a putut pe Helicon răsfrânge
Atât poesis cât în mintea voastră-aveți ;
Feb n-are loc să dea nici unei dimineți,
Cât cel din care-și ia văpaia al meu sânge.
A muzelor virtuți, și-a Pitiei se-adună,
Cu-al Grațiilor* trei, făcându-vă cunună:
Eroticul delir mi-e dat doar mie-anume
Dulci dac-atât vă par ce patimi-mi distrug,
Cât mie – mari comori de farmec – dulce jug,
Pereche nu-i ca noi, de-ndrăgostiți pe lume.

 

* Trimiterea este la cele trei grații, Aglaea, Euphrosyne și Thalia, motive mitologice al antichității elene, simbolizând frumusețea, tinerețea și bucuria; poate fi o referire și la pictura lui Rafael, ,,Cele trei Grații”, aflată la muzeul Condé, găzduit de castelul Chantilly.

(din volumul Poeți ai Pleiadei. Traducere și note de Romulus Vulpescu, Editura Tineretului, 1965).
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.