O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ(952)
GRAMATICA CIVILIZAȚIILOR, de Fernand Braudel
(Editura Meridiane, București, 1994)
Fernand Braudel, unul dintre cei mai importanți istorici ai secolului XX și reprezentant de seamă al Şcolii de la Annales, propune în această lucrare o sinteză amplă asupra modului în care poate fi înțeleasă istoria dincolo de simpla înșiruire a evenimentelor, ca dialog între spațiu, timp și civilizații. Această minunată operă este editată pe două volume, fiind tradusă în românește de Moarcăș Dinu. Volumul întâi începe printr-o introducere de Maurice Aymard, prin care ni se explică faptul că inițial această operă a fost un manual, publicat pentru prima dată în 1963. Manualul era destinat claselor terminale din Franța, tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, prin urmare ușor de înțeles pentru cei mai mulți dintre noi. Este un text menit să arate şi să demonstreze că istoria este cea mai exigentă, cea mai nouă şi, de asemenea, cea mai neobişnuită dintre celelalte ştiinţe studiate de om, un text menit să arate cum poate şi cum trebuie să fie predată istoria. Un lucru cu siguranță inedit pentru acea perioadă. Este descris modul de concepere a predării de la sfârșitul anilor 1950, contextul social, economic. Introducerea este ea însăși o istorie a vremurilor autorului operei, interesantă ca expunere și informații.
Prefața cuprinde un articol publicat în 1983, în Corriere della Sera de către autor și considerat propice ca prefață de cei care s-au ocupat de reeditarea cărților. Introducerea: Istoria și timpul prezent prezintă trei explicații succesive pentru susținerea predării istoriei conform programei prezentate la începutul anilor 1900 cu argumentări asupra modalităților în care lucrează și reflectează istoricul, cu referințe asupra răspândirii populației în viitor spre anul 2000. O altă idee detaliată este faptul că istoria este variată și singulară, că există o multitudine a modurilor de explicare a istoriei, contradicțiile dintre punctele de vedere convergând de fapt într-o dialectică particulară a istoriei, întemeiată pe diversitatea timpului prelungit al episoadelor și timpului lent al civilizațiilor.
Abia acum se intră în subiectul operei Gramatica civilizațiilor, primul capitol Variațiile vocabularului, definind etimologic și istoric cuvântul civilizație, apoi realizând o comparație dintre civilizație și cultură de la 1772, din Anglia până în zilele autorului, trecerea acestui cuvânt de la forma lui singulară la cea de plural, la alte sintagme, precum cea de civilizație industrială. Capitolul al II-lea, Civilizația se definește în raport cu diferitele științe umane, lărgește înțelesul cuvântului civilizație la noțiunea de spațiu, de localizare pe o hartă, încadrat de formele de relief, cu o împletire interesantă legată și de religiile și clima unor regiuni mai puțin cunoscute. Se vorbește despre civilizațiile fluviale ale lumii, cele thalassosocratice, roade ale mării (Fenicia, Grecia, Roma), civilizație europeană, despre trăsăturile dominante pornind de la popoarele primitive, continuând cu ariile culturale. Explică imuabilitatea spațiilor durabil ocupate și a frontierelor care le delimitează, despre răspândirea bunurilor culturale, cu exemple interesante spre o mai eficientă înțelegere. Face o legătură dintre civilizații și societățile din care provin sau pe care le traversează, atât la nivel urban, cât și rural. Interesantă este trecerea către legătura cu economia, cu creșterile demografice, cu incidența fluctuațiilor economice de-a lungul vremurilor, despre civilizația colectivă, mentalități colective, despre psihism colectiv, conștientizare, mentalitate sau instrument mental. Deși termeni greu de înțeles la prima vedere, autorul reușește prin exemple interesante și potrivite să le facă facile de înțeles. (Chiar dacă face referire la destul de mulți filosofi chinezi, arabi etc..)
Capitolul al III-lea, Civilizațiile sunt continuități, prezintă faptul că orice civilizaţie, de ieri ca şi de astăzi, se dezvăluie printr-o serie de manifestări uşor de sesizat: o piesă de teatru, o expoziţie de pictură, succesul unei cărţi, o filozofie, o modă vestimentară, o descoperire ştiinţifică, o punere la punct a unei tehnici etc. care stau de fapt sub semnul schimbărilor permanente prin conjuncturi culturale. O altă explicație este legată de civilizațiile în structurile lor, de limbajul al epocilor, de schimbările dintre accept și refuz (refuzuri interne, directe, atenuate, durabile sau pasagere). Este amintită cartea lui Michel Foucault cu exemplul particular: separarea între rațiune și nebunie, între nebuni și raționali. Se vorbește despre șocurile violente ale civilizațiilor, despre raporturile violente, despre tragic de cele mai multe ori.
Aceste incursiuni în rezistențele, acceptările, permanențele, deformările lente ale civilizațiilor sunt discutate, prezentate, explicate în subsecțiunea Istorie și civilizație, subsecțiune care se axează pe prezentarea diveselor niveluri, cu unități de măsură, adesea diferite, sau zi de zi, an de an, pe zeci de ani deodată sau pe secole întregi, și pentru a se înțelege se prezintă cazuri concrete. Capitolul al II-lea, Civilizațiile neeuropene, partea întâi, Islamul și lumea musulmană, este o prezentare care pornește de la nașterea celor două religii mari: creștinismul și islamismul. Sunt descrise viața, credința, istoria Orientului Apropiat, primele cuceriri arabe printr-o succesiune de explicații ca răspunsuri la unele întrebări. Este interesant câtă istorie a celor două religii este prezentată. Avem povestită viața lui Mahomed, formarea islamului, cartea lor sfântă, Coranul, cei cinci stâlpi ai islamului, simbolistica religioasă, rolul expansiunii islamice, primatul urban, beduinii arabi cu civilizația deșertului. Am fost impresionată de unele sintagme, afirmații, precum: viața cotidiană aleargă după „iarba care fuge”, nomadismul cămilar etc. Capitolul al doilea, Ce ne învață geografia, vorbește despre pământurile și mările islamului, primatul mediteranean, lipsa oamenilor, apariția orașelor arabe, caravanele, caracteristicile orașelor. Capitolul al treilea, Grandoarea și declinul islamului (secolul VIII – XVIII), atinge aspecte diferite despre splendoarea islamului, despre puținele convertiri, dar numeroșii supuși, cotitura abbasizilor, despre vârsta de aur a islamului, despre civilizația islamică ca universal și, în același timp, regional, adică unitară și în același timp, diferită, cu exemple din Spania musulmană, din Iran, India. Nu au fost uitate aspectele despre știință și filozofie: trigonometria (sinusul și tangenta), algebra, medicină pentru știință și Al-Kindi, Al-Farabi, Avicenna, Al-Ghazali, Averroes pentru filozofie. Studiul se oprește apoi la secolele XII – XVIII, ca oprire sau decadență, când civilizația sarazină, după o puternică înflorire, este brusc întreruptă. Sunt expuse câteva întrebări referitoare la acest fenomen și posibilele răspunsuri. Odată cu revenirea frumoaselor vremuri seculare ce reanimă întreaga economie a lumii, în secolul al XVI-lea, islamul profită din nou de situația intermediară dintre Vest și Est, grandoarea turcă durând până în perioada lalelelor. Sunt prezentate atacurile turcilor, resurecțiile generale ale islamului sub formă turcă și sunnită. În Balcani şi Orientul Apropiat dominația turcă a coincis cu o prosperitate materială evidentă şi o puternică creştere demografică.
Capitolul IV, Renașterea actuală a islamului, prezintă refluxul din secolul al XIX-lea, cu seria de umilințe, de amărăciuni, de suferințe, apoi generalizarea dominației străine. Mi-a plăcut prezentarea sfârșitului colonialismului și tinerețea naționalismelor cu următoarele aspecte reliefate: colonialismul sovietic, cel englez, francez, Belgian, german sau olandez; panarabismul din islamul divizat, dizolvarea Republicii Arabe Unite formată prin fuziunea Egiptului cu Siria, problemele din Pakistan, Afganistan, Iran, Turcia, Liban, Siria, Irak, Iordania, Arabia Saudită, Tunisia, Algeria, Maroc, Mauritania, Yemen, dar și diferitele state musulmane care se confruntă cu lumea actuală: revoluția industrială, integrarea vieții economice moderne, descoperirea și utilizarea puternică a petrolului, incidențele sporului demografic ce privesc în primul rând creşterea, sau mai bine spus, frecventa stagnare a nivelului de trai în țările musulmane, în pofida creşterii producției - fenomen frecvent întâlnit în țările lumii a treia. Am înțeles cum creşterea demografică, singurul fapt de a menţine la acelaşi nivel venitul pe locuitor demonstrează o anumită vitalitate economică, capabilă să facă faţă imensei creşteri biologice. Spre final este prezentată civilizația musulmană a secolului XX cu dezbinările politice, visurile panislamiștilor, civilizația indo-musulmană din Pakistan (limba – urdu, problemele economice, sociale), islamul exilat în Africa, mașinismul cu numeroasele lui consecințe. Partea a doua, numită Continentul negru, începe prin capitolul I, Trecutul, care prezintă spațiile africane: determinismul geografic, limitele impuse de Sahara, o paralelă dintre partea de nord a acestui continent și partea de sud, Africa albă, uniunea Sud-Africană care a dus la o politică rasială disperată –Apartheidul sau segregația și nu în ultimul rând, insula Madagascar, plasată în afara continentului negru și integrată Oceanului Indian. Este arătată influența poziționării geografice care sunt aspectele cele mai semnificative, deși niciodată nu sunt singurele care contează. Este o scurtă prezentare a religiilor triburilor Africii, a culturii lor cu aspectele lor caracteristice foarte bine punctate. Sunt amintite imperiile buclei Nigerului, primul imperiu Ghana, traficul cu aur, Imperiul Songhai, Beninul, comerțul cu sclavi, colonizarea Africii de către europeni.
Capitolul al II-lea, Africa neagră: astăzi și mâine, prezintă încrederea extremei maleabilități a caracterului omului negru, imensele sale posibilități de adaptare, de asimilare, de răbdare. Se spune despre acest continent că rămâne adesea un continent prea puțin populat, că nu este cu adevărat un tot organic, nici măcar în grupul culturilor străvechi, că există o opoziție între regiuni deschise și zone închise, între orașe și zone rurale. Este amintită religia lor primitivă ca un trecut care frânează elanul general și complică adaptările necesare. Fiecare oraş, fiecare regiune „atinsă” de şcolarizare, de modernizarea unei organizări muncitoreşti sau industriale, este afectată de problemele dure ale culturalizării (intrarea într-o altă civilizaţie). Guvernele independente s-au dovedit cu timpul de o soliditate neaşteptată, destinul statelor negre este încă slab conturat: pe eșichierul african şi pe eşichierul mondial se dispută partide, cu agerime şi oarecari iluzii. Arta și literatura autohtonă cu care s-a desfătat Occidentul - măşti, bronzuri, fildeşuri, lemnul sculptat - se deteriorează şi moare treptat, o anumită Africă se îndepărtează de noi, cu cântecele, cu dansurile, cu concepțiile sale artistice, cu religiile, poveştile cântate sau psalmodiate, cu concepţia sa despre timpul îndepărtat, despre univers, despre oameni, despre plante, animale şi zei, pe scurt, o civilizaţie tradiţională care, o ştim din însuşi exemplul Occidentului, va fi spulberată când se vor accelera deteriorările în curs. Sunt amintite legendele lor, autorii care le-au consemnat.
Partea a treia, Extremul Orient, purcede la drum printr-o introducere asupra spațiului geografic al Extremului Orient, lumea lui tropicală și subtropicală, locuitorii, țările care s-au format, omniprezența unor alimente, precum orezul, regimul lor preponderent vegetarian, teza lui Wittfogel, cu unele zone rămase sălbatice, unde prosperă, în general, civilizațiile de câmpie, legate de irigații. Se afirmă că între zonele civilizate, tărâmul oamenilor sălbatici este și tărâmul animalelor sălbatice și sunt prezentate acestea. Cultura lor este pătrunsă de denumiri specifice, precum langota, lang etc. Unele dintre popoarele din acest spațiu uneori neprimitor își au caracteristicile puternic afirmate pe toate planurile, se formează popoare cu origini îndepărtate: motivele unui nobilism cultural, preponderent în China și Japonia, dar și în India. Religiile sunt specifice fiecărei țări, de cele mai multe ori divinul este separat net de uman, au o infinitate de zei, curente exotice pentru europeni. Capitolul al doilea, China clasică, după cum îi este și numele, prezintă dimensiunile ei religioase, bazele vieții religioase, statele luptătoare, China feudală, confucianismul cu etapele lui de dezvoltare, neoconfucianismul accesibil poporului, dimensiunile politice cu monarhia imperială, existența mandarinilor, unitatea chineză, dar și dimensiunile sociale și economice: un complex de societăți progresiste, împărații manciurieni, și se continuă cu capitolul al treilea, China de ieri și de azi, capitol care prezintă tratatele inegale – o Chină umilită și suferindă, tendința de occidentalizare, prima mișcare cu adevărat revoluționară a Chinei sub conducerea lui Sun Yat-sen, China nouă – o mișcare mai mult expozitivă, decât reală.
Capitolul al IV-lea India de ieri și de azi, asemănător expozițiunii anterioare va prezenta India ca o juxtapunere de spații, de trecuturi heteroclite, în rezonanță, Indiile clasice de până la colonizarea engleză: India vedică cu etapele ei, hinduismul cu contextul istoric, sincretismul brahmanilor, India musulmană cu sultanatul de la Delhi, India britanică devenită o piață producătoare de materii prime, exploatată progresiv, începuturile industriei moderne în India, Planul Bombay, dobândirea independenței, luptele actuale pentru putere și dominație. Capitolul al V-lea, Un Extrem Orient maritim. Indochina, Indonezia, Filipine, Coreea, Japonia, frapează prin bogăția informațiilor și structurarea accesibilă a acestora. Sunt dezvoltate istoriile fiecărei țări, foarte frumos reliefate caracteristicile acestora, cititorul reușind să rețină datele importante din trecutul lor.
Gramatica civilizațiilor rămâne, la peste jumătate de secol de la prima apariție, o lectură esențială pentru oricine dorește să înțeleagă istoria nu ca pe o simplă succesiune de evenimente, ci ca pe un dialog permanent între spațiu, timp și mentalități. Prin claritatea expunerii și prin bogăția exemplelor alese din cele mai diverse civilizații ale lumii, Fernand Braudel transformă un manual gândit pentru tineri într-o veritabilă introducere în gândirea istorică, deopotrivă utilă elevilor, profesorilor și oricărui cititor interesat de marile civilizații ale lumii.
