Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
MANGALIA: A doua ediţie a Carnavalului Copiilor a adunat mii de copii şi... tot atâţia părinţi şi bunici

MANGALIA: A doua ediţie a Carnavalului Copiilor a adunat mii de copii şi... tot atâţia părinţi şi bunici(1776)

Mii de copii din Mangalia, şcolari şi preşcolari, au fost prezenţi, în această dimineaţă, de sâmbătă - 14 iunie, la CARNAVALUL dedicat lor.

Ajuns la cea de-a doua ediţie, evenimentul s-a bucurat de un real succes, oferind publicului un spectacol plin de culoare şi voie bună, atât în rândul elevilor participanţi, cât şi în rândul cadrelor didactice şi părinţilor.

Ca şi în anul precedent, preșcolarii și școlarii participanți la carnaval s-au organizat în două coloane, sub atenta supraveghere a cadrelor didactice și a părinților implicați în acțiune.
Coloanele au plecat, simultan, din două puncte, respectiv Sensul giratoriu şi Piaţa Sud, începând cu ora 09.30.

Una din caravanele copiilor s-a deplasat de la sensul giratoriu către centrul Mangaliei, în timp ce altă caravană a pornit dinspre Piaţa Sud spre Casa de Cultură, punctul final al evenimentului.

Pe tot traseul parcurs de copii, fiecare unitate şcolară implicată a avut ca antemergător câte o mascotă uriaşă, îmbrăcată în haine de aceeaşi culoare cu cea a şcolilor şi grădiniţelor pe care le reprezenta. Acompaniaţi de muzică şi zgomotul specific al fluierelor, cei peste 2000 de copii prezenţi la paradă au defilat pe străzile oraşului, până în Piaţa Republicii. Caravanele copiilor au concurat, atât pe traseu, cât şi în centrul localităţii.

Aici, fiecare clasă participantă a urcat pe scena din faţa Casei de Cultură, unde şi-a etalat costumele de carnaval realizate cu multă imaginaţie şi creativitate, de către părinţi şi cadrele didactice. Atmosfera de pe scenă a fost întreţinută de mai mulţi clovni şi animatori, spre bucuria tuturor celor aflaţi la eveniment.
Fiecare copil participant la carnaval a primit, în cadrul festivităţii, cadouri cu jucării şi dulciuri, iar cadrele didactice flori, pachetele fiind oferite de către Primăria Mangalia.

Alături de copii a fost prezent edilul – şef al Mangaliei, Cristian Radu, care i-a însoţit pe tot parcursul paradei şi a asistat la festivitatea de premiere.
El s-a declarat încântat de desfăşurarea evenimentului, precizând, totodată, că manifestarea a reuşit să ofere o zi minunată copiilor din Mangalia, care au fost aplaudaţi şi admiraţi de un oraş întreg: "Cel mai important este că ei s-au distrat, s-au simţit bine şi au exaltat de bucurie. Mulţumesc tuturor celor implicaţi în organizarea acestei manifestări, care doresc să crească valoric, de la an la an".

După parada costumelor şi festivitatea de premiere, începând cu ora 13.00, toţi copiii au fost conduşi, de către mai mulţi clovni, în Portul Turistic, locul de desfăşurare a unui spectacol artistic.

Foto: Primăria Mangalia
 

Taguri: Mangalia, CarnavalulCopiilor, PortulTuristicMangalia, PrimariaMangalia, RaduCristian, CristianRadu, PrimarulMangaliei, PrimarulRaduCristian, PrimarulCristianRadu, CasaDeCulturaMangalia, PiataSudMangalia

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.