Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Comunicat de presă PNL

Comunicat de presă PNL(1131)


Membrii Biroului Politic Județean al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, reuniți în ședință duminică, 19 martie a.c., au validat, în prezența președintelui PNL Raluca Turcan și a secretarului general al PNL Cristian Bușoi, calendarul pentru toată perioada de alegeri, conform deciziei Secretariatului General al Partidului Național Liberal, și convocarea Comitetelor de Coordonare Locală pentru fiecare organizație în parte.

De asemenea, a fost validată și norma de reprezentare pentru delegații aleși, aceasta fiind stabilită în funcție de rezultatele obținute în circumscripția electorală a fiecărei organizații la ultimele două scrutinuri electorale. Numărul membrilor aleși trebuie să fie obligatoriu mai mare cu minim 30% față de numărul membrilor de drept.

Tot în ședința Biroului Politic Județean al PNL Constanța au fost validate și convocatoarele cu membrii activi (cu drept de vot în conformitate cu prevederile Statutului PNL) pentru organizațiile programate a organiza alegeri interne în săptămânile 20-26 martie și 27 martie-02 aprilie 2017.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.