Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
CINE A RÂVNIT LA FUNCȚIA LUI DĂNUȚ TIBERIUS EPURE. Cum era să ajungă IPS Teodosie rector la Universitatea Ovidius

CINE A RÂVNIT LA FUNCȚIA LUI DĂNUȚ TIBERIUS EPURE. Cum era să ajungă IPS Teodosie rector la Universitatea Ovidius(2669)

Rectorul Universității "Ovidius" din Constanța, Dănuț Tiberius Epure, cercetat pentru luare de mită, a fost suspendat din funcție pe durata anchetei penale, a anunțat Ministerul Educației Naționale (MEN).

De asemenea, Ministerul Educației Naționale a emis și un ordin de ministru privind revocarea lui Dănuț Tiberius Epure din poziția de membru cu funcția de vicepreședinte al Comisiei de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, comisie de specialitate a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Totodată, Senatul Universității s-a reunit pentru a desemna un interimar la conducerea Universității Ovidius în locul rectorului arestat. Din cei cinci prorectori, trei au refuzat o astfel de funcție, astfel că, în cursă au rămas Gabriela Stanciu și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. În cele din urmă, atribuțiile rectorului Universității „Ovidius” Constanța Danuț Tiberius Epure, arestat pentru luare de mită, au fost preluate de prorectorul pe linie de Educație și formare continuă, Gabriela Stanciu care a câștigat competiția în fața lui IPS Teodosie.

Reamintimt că, în anul 2009, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost cercetat penal pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, după ce, Parchetul Tribunalului Constanţa s-a autosesizat în urma unui articol apărut în România Liberă.

"Prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 05.05.2009, a fost înregistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa dosarul nr. 991/P/2009, în care se efectuează cercetări faţă de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la fals intelectual", se preciza într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în luna martie 2009, deşi trecuseră şase luni de la începerea anului şcolar, în schimbul sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferită suma de 850 de euro, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a intermediat înscrierea, pe bază de documente false, antedatate la Facultatea de Teologie, a unui reporter de la ziarul "România Liberă", fiind ajutat în acest sens de către inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu.

Deși la timpul respectiv, speța a făcut vâlvă în toată țara, se pare că, pe dosarul în cauză s-a așternut praful deoarece nu s-a mai auzit nimic, fiind posibil, ori ca dosarul să fi fost “uitat” prin vreun sertar, ori ca IPS Teodosie să fi fost scos de sub urmărire.

Cum a început marțea neagră pentru Epure


Rectorul Universității "Ovidius" din Constanța, Dănuț Tiberius Epure, a fost reținut, marți, de procurorii DNA, pentru comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, fiind acuzat că a primit bani pentru a facilita admiterea mai multor studenți la Facultatea de Farmacie din cadrul instituției.

Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, rectorul Universității "Ovidius" a primit de la o persoană, în cursul lunii august a anului trecut, 1.000 de euro, prin intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie, pe un loc destinat cetățenilor străini. De asemenea, în iulie 2013, Tiberius Epure a pretins, atât direct cât și prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziția unor candidați la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinși în iulie, Epure a primit 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidați subiectele și rezolvările acestora la disciplinele biologie și chimie.
Potrivit anchetatorilor, la pretinderea și primirea sumei de 4.000 de euro, rectorul Universității "Ovidius" a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relația cu persoana care a dat suma de bani. Stere Tala este cercetat penal pentru complicitate la luare de mită.

Rectorul Universității "Ovidius" din Constanța, Dănuț Tiberius Epure, acuzat de luare de mită, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate miercuri de Tribunalul București, prin care a fost admisă propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Hotărârea Tribunalului Capitalei nu este definitivă, și a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel București, o decizie în acest sens urmând să fie luată săptămâna viitoare.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.