Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Ce ne anunță Fiscul privind plățile anticipate

Ce ne anunță Fiscul privind plățile anticipate(2761)

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii – persoane fizice că, în conformitate cu prevederile art. 74, ale art. 151 şi ale art. 174 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, contribuţii de asigurări sociale şi contribuţii de asigurări sociale de sănătate, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă.
Plăţile anticipate aferente trimestrului II se efectuează până la data de 26 iunie 2017.

Contribuabilii obligaţi să efectueze plăţi anticipate:

1) Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente şi anume:
venituri din activităţi de producţie;
venituri din activităţi de comerţ;
venituri din activităţi de prestări de servicii;
venituri din profesii liberale;
venituri din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente;

au obligaţia să efectueze, până la termenul de mai sus, plăţile anticipate aferente trimestrului II 2017 pentru:

impozitul pe venit;
contribuţia de asigurări sociale;
contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

 

2) Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosintei bunurilor (cu exceptia veniturilor din arendarea bunurilor agricole)

au obligaţia să plătească tranşa aferentă trimestrulului II 2017 pentru:

impozitul pe venit;
contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Excepţii

Excepţie de la plata la termenul menţionat mai sus fac persoanele fizice pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor realizate din:
arendarea bunurilor agricole (caz în care reţinerea impozitului şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face la sursă de către utilizatorul terenului – arendaş şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reţinut);
închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală (plăţile anticipate se efectuează în două rate egale, scadente la 25 iulie şi 25 noiembrie);
Excepţie de la plata la termenul menţionat mai sus fac persoanele fizice şi pentru veniturile din activităţi agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit (plăţile anticipate se efectuează în două rate egale, scadente la 25 octombrie şi 15 decembrie);

Efectuarea plăţii

Facem menţiunea că plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale se efectuează pe codul numeric personal al contribuabililor – persoane fizice :
– în numerar sau prin intermediul POS-urilor, la trezoreria unităţii fiscale în raza căreia au domiciliul, sau
– prin ordin de plată, în conturile trezoreriei de care aparţine unitatea fiscală în raza căreia au domiciliul, sau
– prin mandat poştal, sau
– prin intermediul www.ghiseul.ro, cu ajutorul cardului bancar, prin Sistemul Naţional Electronic de Plăţi.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.