Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cumpăna - o zi de rugăciune, credință și comuniune sufletească

Hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cumpăna - o zi de rugăciune, credință și comuniune sufletească(320)

🙏 Astăzi, 14 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea spirituală a comunei Cumpăna, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Parohia Cumpăna II și-a sărbătorit hramul, reunind credincioși și slujitori ai Bisericii într-o atmosferă de evlavie și bucurie duhovnicească.

 

Manifestările religioase au început cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în sobor de preoți, sub protia Preacucernicului Părinte Protoiereu Jan Mihai, primul paroh al bisericii, a cărui prezență a reprezentat un simbol al continuității și al legăturii sufletești cu această comunitate.

Un element deosebit al sărbătorii l-a constituit participarea unor membri ai Corului Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, care au oferit răspunsurile liturgice, înfrumusețând prin armonia cântării bisericești solemnitatea slujbei.

Credincioșii prezenți au avut prilejul de a se închina la moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici și ale Sfinților Mucenici Epictet și Astion, precum și la veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, aflate în biserică, aducând rugăciuni de mulțumire și cerând ocrotirea sfinților pentru familiile și comunitatea lor.

🌸 La încheierea Sfintei Liturghii, sărbătoarea a continuat cu tradiționala agapă frățească, pregătită prin grija Consiliului Parohial, a preoților slujitori și a credincioșilor implicați în organizare, cu sprijinul Asociației Gospodinelor din Comuna Cumpăna. Masa oferită celor peste 600 de credincioși prezenți a devenit, și în acest an, un prilej de apropiere între oameni și de împărtășire a bucuriei hramului.

 

Sărbătoarea de astăzi a încununat zilele de rugăciune organizate de Parohia Cumpăna II, care au cuprins și botezul social al micuților Luca Constantin și Isac, săvârșit în ajunul hramului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a devenit nașul de botez al unuia dintre copii.

Această zi de sărbătoare are o semnificație cu atât mai aparte pentru Preacucernicul Părinte Paroh Ion Soare, care își sărbătorește ziua de naștere, prilej de a-i adresa gânduri de prețuire și recunoștință pentru slujirea și dăruirea cu care păstorește comunitatea parohială.

 Fie ca Sfânta Cuvioasă Parascheva să ocrotească în continuare comuna Cumpăna, să aducă pace în casele credincioșilor, sănătate celor aflați în suferință și binecuvântare tuturor celor care îi cer ajutorul prin rugăciune!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva și un călduros „La mulți ani!” Părintelui Paroh Ion Soare! 🌸
Taguri: PrimariaCumpana, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.