Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
La Mangalia, s-a inaugurat Clubul Nautic Callatis

La Mangalia, s-a inaugurat Clubul Nautic Callatis(1186)

Primăria municipiului Mangalia a inaugurat, miercuri, 14 august, în prezenţa edilului Cristian Radu, a senatorului Nicolae Moga, şi a viceprimarului din Balcic, Stelian Ceresov, Clubul Nautic Callatis, proiect derulat prin fonduri europene şi implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România Bulgaria 2007-2013.

La eveniment au mai participat directorul adjunct al Direcţiei STC PO din cadrul Biroului Regional Transfrontalier Călăraşi, Bogdan Muşat, precum şi reprezentanţi ai Primăriei şi CL Mangalia.

La sediul Clubului Nautic a fost oficiată o slujbă religioasă, iar ulterior a fost făcută o prezentare generală a proiectului. Valoarea acestuia se ridică la aproximativ 1.4 milioane de euro, obiectivul general fiind dezvoltarea afacerilor pe segmentul de turism nautic.

Astfel, se urmăreşte valorificarea potenţialului turistic şi uman existent în zona transfrontalieră Mangalia - Balcic, dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere de sprijin în afaceri pentru prestatorii ce activează pe segmentul de agrement nautic.

În acest sens, edilul Mangaliei Cristian Radu a spus că implementarea acestui proiect în numai patru luni reprezintă un succes al tuturor celor implicaţi în construcţia şi amenajarea Clubului Nautic Callatis, fiind primul proiect cu fonduri europene lansat în ultimul an, de administraţia locală. "Acesta este numai unul dintre proiectele derulate cu fonduri europene, vor urma şi altele şi mă refer aici la un alt proiect Callatis-Istorie la malul Mării Negre, care va fi implementat în scurt timp. De asemenea, recent, împreună cu CL Mangalia am iniţiat un alt proiect privind atragerea fondurilor europene pentru reabilitarea şi modernizarea falezei Mangalia-Saturn", a precizat edilul Cristian Radu.

Senatorul Nicolae Moga a felicitat la rândul său beneficiarii acestui proiect şi a menţionat că frumuseţea naturală din Mangalia trebuie pusă în valoare. "Faptul că astăzi îl avem aici pe viceprimarul din Balcic nu face decât să mă bucure şi să înţelegem că noi suntem cu toţii în UE, vecini, prieteni. Am dezvoltat nişte obiective, avem o legătură pe mare cu partea costieră a Bulgariei, ceea ce conduce la dezvoltarea laturii economice şi a turismului", a explicat parlamentarul.

Clubul Nautic Callatis dispune de spaţii adecvate pentru desfăşurarea de activităţi specifice turismului nautic şi este un centru logistic de afaceri în domeniul nautic, în zona transfrontalieră Mangalia-Balcic.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.