Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Lansarea candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare, un succes la Constanţa

Lansarea candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare, un succes la Constanţa(1391)

Peste trei mii de oameni au participat astăzi la Pavilionul Expozițional Constanţa, la lansarea candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare. Au fost prezenți constănţeni neafiliați politic, membri şi simpatizanți PNL din sud-estul României. Un eveniment de excepție care a beneficiat de un suport eficient şi vital din partea autorităţilor.

“Am colaborat în organizarea evenimentului cu Inspectoratul de Poliţie Județean, Poliţia locală, Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Dobrogea, cadrele medicale şi Inspectoratul Județean de Jandarmi. Nu au existat niciun fel de probleme şi pentru că autoritățile implicate s-au comportat în mod profesionist.”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Constanţa, Septimiu Bourceanu.

Conducerea Organizației Județene PNL Constanţa mulțumește tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a manifestării şi apreciază comportamentul decent si profesionist al celor prezenți.

 

14 aprilie 2019                                                                    Prim-vicepreședintele PNL Constanţa,
                                                                                           Septimiu Bourceanu
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.