Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Toleranță zero față de persoanele care se instalează abuziv în clădirile aparținând municipiului Constanța

Toleranță zero față de persoanele care se instalează abuziv în clădirile aparținând municipiului Constanța(646)

Un grup de persoane de etnie romă a dărâmat ușa de la intrarea unei case administrate de RAEDPP Constanța, situată pe strada Ion Rațiu, încercând să ocupe abuziv spațiul. Persoanele în cauză au fost depistate zilele trecute atunci când încercau să pătrundă în imobil. Reprezentanții RAEDPP au alertat oamenii legii, care s-au deplasat la adresă luni, 28 octombrie, au identificat și legitimat persoanele și le-au dus ulterior la secție, în vederea audierii.

Totodată, reprezentanții RAEDPP au depus plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie și înlăturarea și distrugerea de sigilii.

Este vorba despre un spațiu locativ din care fuseseră evacuați foștii chiriași, în urmă cu doar câteva zile, pe 16 octombrie. Imobilul urmează să fie repartizat unei alte familii.

„Vrem să descurajăm astfel de fapte, anunțându-i pe toți că suntem vigilenți și nu permitem ocuparea fără drept a imobilelor aflate în proprietatea municipalității, administrate de Regie. În astfel de situații, RAEDPP, în calitate de administrator, va sesiza organele abilitate pentru atragerea răspunderii civile, dar și penale a autorilor faptelor, care trebuie să înțeleagă că vor răspunde pentru aceste fapte”, a declarat Directorul General al RAEDPP Constanța, domnul Florin Gheorghe.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.