Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Campanie de educare a comportamentului anticorupție

Campanie de educare a comportamentului anticorupție(602)

Sesiunea de informare este inclusă în campania de educare a comportamentului anticorupţie derulată în cadrul proiectului „Creșterea capacității administrative a Municipiului Constanța prin implementarea de măsuri în domeniul anticorupției", SMIS 116521.

Campania are drept scop informarea şi conştientizarea atât în rândul cetăţenilor, cât şi a personalului din administraţia publică cu privire la reducerea riscurilor şi vulnerabilităţilor la corupţie, promovarea unui comportament de recunoaştere şi respingere a corupţiei, punându-se accent pe informaţiile care pot aduce beneficii comunităţii locale.
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul Primăriei Municipiului Constanța.

În cadrul acestei sesiuni de informare au fost prezentate informaţii referitoare la corupţie şi documentele elaborate în cadrul proiectului sus menționat de către Institutul pentru Politici Publice București: ghid/manual de bune practici şi procedura operaţională de etică și integritate în vederea implementării măsurilor anticorupție reglementate de legislația națională și monitorizate prin Strategia Naţională Anticorupţie.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.