Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Sănătatea seniorilor, în atenția municipalității!

Sănătatea seniorilor, în atenția municipalității!(583)

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, vine, încă o dată, în sprijinul vârstnicilor.

În această perioadă, câte două farmaciste de la Minifarm vor merge în cluburile pentru pensionari și vor oferi gratuit următoarele servicii medicale:
Măsurare tensiune arterială
EKG
Măsurare densitate osoasă cu osteodensitometru

De asemenea, cei care vor beneficia de consultațiile medicale gratuite vor avea parte și de alte surprize: suplimente alimentare, ceaiuri sau brelocuri.

Astăzi, consultațiile au avut loc la clubul din Tomis III. Zeci de vârstnici, bărbați și femei, au profitat de prezența specialiștilor și au făcut investigații medicale. Seniorii au fost încântați de informațiile și sfaturile primite.

Programul după care vor avea loc consultațiile este următorul:

26.11.2019, între orele 10:00 – 14:00, Str. Aurora, nr. 2, bl. PF1- Far, 

27.11.2019, între orele 10:00 - 14:00 - Șoseaua Mangaliei, nr. 86A Km 4-5
28.11.2019, între orele 10:00 - 14:00, Str. Dezrobirii, nr. 123, bl. IS3
29.11.2019, între orele 10:00 - 14:00, Str. Zorelelor nr. 69 bis - Delfinariu
02.12.2019, între orele 11:00 - 15:00,Str. Duiliu Zamfirescu, nr. 4 – Dacia
03.12.219, între orele 11:00 - 15:00, Str. Egretei, nr. 2 – CET
04.12.2019, între orele 11:00 - 15:00, Bld. Tomis, nr. 211, bl. TS6B – Tomis II
05.12.2019, între orele 10:00 - 14:00, Str. Cișmelei, nr. 16 – Tic- Tac
06.12.2019, între orele 10:00 - 14:00, B-dul Al. Lăpușneanu nr.66, bl.LE9 – Casa de Cultură
09.12.2019, între orele 10:00 - 14:00, Str. Brizei, bl. FD 3 - Poarta 6
10.12.2019, între orele 10:00 - 14:00, Str. Soveja, nr. 77, bl. 35B, parter
11.12.2019, între orele 10:00 - 14:00, Str. Ștefan cel Mare, nr. 79, parter.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.