Se închide podul de la Agigea. Ce variante ocolitoare au şoferii la dispoziţie(868)
Începând cu data de 1 octombrie, autorităţile vor să interzică circulaţia rutieră pe podul de la Agigea. Prefectul Constanţei, Eugen Bola, spune că reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale intenţionează să ţină podul închis până pe 20 decembrie, adică aproximativ două luni şi jumătate.
Totuşi, pietonilor le va fi permis să traverseze podul timp de 10 minute la fiecare oră. Luni, la prânz, prefectul va discuta cu reprezentanţii mai multor instituţii despre acest lucru. Reprezentantul Guvernul în teritoriu spune că se caută soluţii pentru ca podul să nu fie închis o perioadă atât de lungă.
„Din păcate nu avem veşti foarte bune despre podul de la Agigea. Am primit o înştiinţare că începând din data de 1 octombrie 2013 va fi închis total traficul pe acest pod de pe DN39. Închiderea traficului implică nişte probleme cu totul deosebite în ceea ce priveşte circulaţia pe pod. Vom discuta cu cei de la CNADNR, cu cei de la Drumurile Judeţene, cu constructorul şi cu cei de la IPTANA, adică proiectantul. Este posibil ca lucrările să se termine mai devreme de 20 decembrie”, a declarat prefectul Eugen Bola.
În altă ordine de idei, prefectul Constanţei spune că şi Cabinetul Ponta va lua în discuţie această situaţie, în şedinţa de Guvern de miercuri.
În perioada în care podul de la Agigea va fi închis, şoferii au la dispoziţie două variante ocolitoare pentru a ajunge în Agigea şi să-şi continue drumul mai departe.
Prima presupune drumul până la ieşirea la nodul rutier Medgidia până la Ciocârlia şi, de aici pe drumul judeţean până la Topraisar, iar apoi până la sensul giratoriu din mijlocul localităţii Agigea. A doua rută porneşte de la Medgidia, Cobadin, Negru Vodă şi Mangalia.
Aceleaşi rute, dar în sens invers, se pot face şi pentru a veni din sudul litoralului spre Constanţa.