Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Activități de cooperare militari – civili România – SUA la Constanța

Activități de cooperare militari – civili România – SUA la Constanța(712)

Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, a primit vizita unei delegații mixte formate din militari ai Batalionului 1 CIMIC aparținând Forțelor Terestre ale României și membri ai Echipei de Afaceri Civile din Armata Statelor Unite ale Americii.

În contextul parteneriatului strategic dintre cele două țări, militarii români și americani desfășoară la Constanța activități specifice de cooperare militari – civili, cu accent pe promovarea colaborării instituționale.

În cadrul întâlnirii, primarul Constanței a subliniat importanța prezenței militare americane în regiunea Mării Negre și a rolulului pe care îl au cele două structuri militare în consolidarea relațiilor dintre armată și instituții. Au fost trecute în revistă și numeroasele activități comune pe care Primăria Municipiului Constanța le-a organizat cu sprijinul partenerilor americani și români de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, care vor continua și în acest an.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.