Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

La ce înţelegere a ajuns Primăria Constanţa cu firma Fin.Co.Ge.Ro.Spa(1250)

Radu Mazăre a anunţat, în cadrul şedinţei Consiliului Local de astăzi, că a scăpat de 80% din problemele instituţie pe care o conduce deoarece a ajuns la o înţelegere cu firma Fin.Co.Ge.Ro.Spa.

„Am scăpat de 80% din probleme. Între primărie şi această firmă există pe rolul instanţelor 54 de dosare în care ne judecăm. Este o problemă mai veche, de pe vremea fostului primar. Am avut discuţii şi, până la urmă, am făcut o înţelegere care trebuie concretizată şi prin hotărâre de consiliu local”, a spus Mazăre.

El a mai adăugat că, în urma înţelegerii, cele două părţi au încheiat un acord în care să se precizeze renunţarea bilaterală la toate procesele, împrejurare care va fi analizată de primărie în termen de două luni.

În urma acestor explicaţii date de primar, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre prin care CLM aprobă renunţarea parţială de către Fin.Co.Ge.Ro.Spa la contractul de concesiune pentru realizarea obiectivului „proiect al programului de dezvoltare edilitară a municipiului Constanţa-Zona Faleză Nord”, respectiv la suprafaţa de 10.847 mp aferentă lotului D, suprafaţa care nu este afectată în prezent de nicio construcţie.

De asemenea, CLM a aprobat renunţarea în totalitate de către Fin.Co.Ge.Ro.Spa la contractul de concesiune pentru realizarea obiectivului „proiect al programului de dezvoltare edilitară a municipiului Constanţa-zona faleza, strada Mihai Eminescu”.

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.