Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Reprezentanți ai Federației Turcilor din Olanda, în vizită la Hârșova(1115)

Cu ocazia Kurban Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului, șase reprezentanți ai Federației Turcilor din Olanda au venit în România pentru a-și arăta sprijinul pentru persoanele de etnie turcă din Constanța în scopul păstrării limbii și valorilor spirituale. Astfel, prin intermediul Uniunii Democrate a Turcilor din România (UDTR), Federația a donat 6 tone de carne de oaie la peste 1.500 de persoane de etnie turcă, pentru prepararea mâncărurilor tradiționale de Kurban Bayram conform religiei islamice.

 
Turcii din Hârșova au beneficiat, de asemenea, de o parte din donație: “Noi avem o deschidere mare față de conservarea valorilor tradiționale ale fiecărei etnii. Dobrogea este un model în întreaga lume prin felul în care conviețuiesc într-un mod atât de frumos persoane de diferite religii și etnii și noi vom face tot ce ne stă în putință să păstrăm aceste valori”, a spus Ionel Dia, consilier local Hârșova din partea Partidului Național Liberal, care a avut un rol activ în cadrul evenimentului. Acesta a sprijinit intens acțiunea ce a avut loc cu ocazia Kurban Bayram și a arătat prin demersul său importanța cooperării și întrajutorării pe plan local pentru o dezvoltare de lungă durată a comunității.


Președintele UDTR, Osman Fetbii, vicepreședintele UDTR și președinte al organizației din Hârșova, Memet Reducan, au întreținut legăturile cu Federația Turcă din Olanda încă de anul trecut. “Oaspeții noștri au venit și în 2012 la noi cu o donație de 11 tone de carne pentru sărbători. Federația din Olanda are o grijă deosebită ca turcii aflați în diverse state din Europa să păstreze o legătură strânsă, lucru pe care îl sprijină mereu prin diferite acțiuni”, a declarat vicepreședintele UDTR și președinte al organizației din Hârșova, Memet Reducan.


“Putem să spunem că ne face o deosebită plăcere să revenim în județul Constanța și dorim să le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și care au facilitat accesul către frații noștri turci pentru a ne bucura și anul acesta de această sărbătoare”, a ținut să precizeze Gemaletin Cankaya, reprezentant al Federației Turcilor din Olanda.
Olandezii s-au arătat foarte încântați de acțiune, cât și de reprezentanții administrației locale și cei ai UDTR, invitându-i pe aceștia să vină să le viziteze organizația proprie. Astfel, relațiile dintre persoanele de etnie turcă din Europa sunt întreținute într-un mod dinamic iar puterea exemplului va aduce beneficii tuturor cetățenilor europeni.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.