Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Andrei Popescu: Ce blestem să fie peste orașul ăsta ca la 32 de ani de la Revoluție să fie condus de o mână de nepregătiți și alta de ipocriți?

Andrei Popescu: Ce blestem să fie peste orașul ăsta ca la 32 de ani de la Revoluție să fie condus de o mână de nepregătiți și alta de ipocriți?(1027)

"Zilele trecute v-am prezentat saga costului gigacaloriei pentru consumatorii casnici, de la 350 la 450 de lei, și cum USR a făcut de două ori stânga împrejur pe banii noștri pentru ca, într-un final, să ne bage adânc mâna în buzunare.

Recent, primarul musafir în Constanța, liberalul de conjunctură Vergil Chițac, ar fi afirmat la un post național de televiziune că pentru stabilirea tarifului final al gigacaloriei este nevoie de un audit, asta după ce tariful a fost votat de consilierii PNL și USR.

Ulterior, într-una dintre postările sale stratosferice, în care ne explică cum nu știm noi nimic și el pe toate, ne-a învățat care este diferența dintre auditul energetic și cel financiar.

Trecem repede peste răzgândeala, autosuficiența și atotștiința primarului, care încep să îi caracterizeze mandatul, și ajungem la președintele USR, Dumitru Caragheorghe, care s-a arătat siderat de această afirmație.

Păi, măi Caraipocritule, nu mai bine te arătai siderat înainte de a vota pentru exorbitantul cost al gigacaloriei de 450 lei pe cap de constănțean branșat la sistemul public de termoficare în loc să plângi acum cu lacrimi de crocodil? Chiar nu l-ai văzut până acum pe navetistul de Eforie că una spune și alta face, de fapt, face numai ce vrea și numai ce știe, pentru că el știe? Chiar nu ți-ai dat seama că pentru amiralitatea sa Constanța este fie o sală de clasă, în care noi trebuie să stăm cu mâinile la spate și să-i sorbim înțelepciunea, fie o mare unitate militară, o adevărată Virgilitărie în care cuvintele de ordine sunt "să trăiți, ordonați"?

Ei, nu ați văzut, ba ați văzut, vedeți, știți, doar că vă place la măcelarie de unde vă mai aruncă măcelarul câte un oscior de ros.

Că deh, dacă intrați în opoziție și vă întreabă lumea ce ați făcut în anul ăsta de guvernare locală, o să fie greu să dați vina pe măcelar pentru nimicul vostru.

Și uite-așa ne întoarcem la retorica întrebare a lui Băsescu din finala cu Năstase: ce blestem să fie peste orașul ăsta ca la 32 de ani de la Revoluție să fie condus de o mână de nepregătiți și alta de ipocriți?"

 

Andrei Popescu

Fondator Asociația Constanța Ia Atitudine

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.