Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Când se poate circula mâine pe podul de la Agigea

Când se poate circula mâine pe podul de la Agigea(1490)

Conform programului făcut public de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, podul Agigea va fi închis, mâine, pentru patru ore, respectiv între orele 9,00 şi 13,00. „Circulaţia rutieră va fi închisă în vederea executării lucrărilor de înlocuire a hobanelor”, au precizat reprezentanţii companiei.

De menţionat că, în restul orelor, este menţinută restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, iar circulaţia se desfăşoară, alternativ, pe un singur sens de mers, dinspre Agigea spre Constanţa.

Mai multe informaţii se pot obţine la numerele de telefon 021/9360; 021/264.33.33 sau accesând pagina de internet a CNADNR, www.cnadnr.ro.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.