Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat amânarea programului casare autovehicule pentru anul viitor.

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat amânarea programului casare autovehicule pentru anul viitor.(426)

„Administrația Fondului pentru Mediu intenționează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, așa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate.

În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023.

Perioada și modalitatea de depunere a cererilor de finanțare, însoțite de documentația aferentă, se vor stabili prin dispoziția președintelui AFM.”

Înregistrările pentru participarea în programul derulat de Municipiul Constanța vor fi păstrate în eventualitatea că procedura de la nivel național rămâne aceeași, în caz contrar ne vom adapta la condițiile stabilite prin noul Ghid de finanțare.

  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.