Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, comemorat de UDTR(1590)

Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa şi Democrată Turcă din România organizează duminică, 10 Noiembrie 2013, la orele 15.00, la Biblioteca Judeţeană I. N. Roman, ceremonia de comemorare a 75 de ani de la trecerea în nefiinţă a fondatorului Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk.

Ceremonia va debuta cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria marelui lider Mustafa Kemal Atatürk şi va fi urmată de alocuţiuni ale consulului general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozçalışkan şi ale reprezentanţilor UDTR şi UDTTMR.


Dr. Virgil Coman, şef serviciu în cadrul Direcţiei Judeţene Arhivele Statului, va vorbi despre personalitatea primului preşedinte al Republicii Turcia. Ceremonia va continua cu un program artistic susţinut de corul „Mehtap” aparţinând UDTR şi de elevii Colegiului Național „Kemal Atatürk” din Medgidia care vor interpreta Oratoriul „Atatürk”. Un scurt recital la pian va fi susţinut de lector universitar dr. Nejla Ali de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa iar Hayat Memiş va recita poezia „Atatürk”.

Evenimentul se va încheia cu o depunere de flori la bustul lui Mustafa Kemal Atatürk. La comemorare sunt aşteptaţi să participe preşedintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim şi deputatul Iusein Ibram.

Mustafa Kemal Atatürk a încetat din viaţă la 10 noiembrie 1938 în Palatul Dolmabahçe din Istanbul, la vârsta de 57 de ani.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.