Astăzi 15 ianuarie 2023: Ziua nașterii lui Mihai Eminescu - Ziua Culturii Naționale(1683)
Se împlinesc 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, „poetului nepereche”. Un amestec unic de romantism, geniu artistic, spirit justițiar, implicare socială, poet, prozator și jurnalist, dar mai presus de toate, un mare patriot care a crezut în destinul României.
Mhai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Eminescu a scris atât poezie, cât și proză, dar a avut și activitate jurnalistică (redactor la ziarul „Timpul”). De asemenea, a fost activ în societatea „Junimea”. În istoria literaturii române și în mentalul colectiv a rămas, datorită creației sale literare, drept poetul reprezentativ al culturii române. Opera sa poetică a fost influențată de filosofia antică, dar și de teoriile lui Schopenhauer, Kant și Hegel.
Mihai Eminescu s-a stins din viață pe 15 iunie 1889, la București. Post-mortem (28 octombrie 1948), a fost ales membru al Academiei Române.
Mihai Eminescu e unul din reperele noastre, care ne inspiră și ne arată calea, atunci când ne uităm valorile naționale în această lume globalizată. E cel căruia trebuie să-i mulțumim mereu pentru că avem o limbă frumoasă și expresivă, ce ne definește și ne ajută să transmitem sentimente pe care doar românii le pot înțelege.
Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită pentru prima dată pe 15 ianuarie 2011. La momentul adoptării acestei inițiative, politicienii spuneau că își doresc o zi în care celebrăm un mare creator dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional.
Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale şi în Republica Moldova.
La mulți ani de Ziua Culturii Naționale!