Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Consiliul Județean Constanța este prezent, zilele acestea, la Salonul Mondial de Turism -
MAP (Le Monde à Paris)

Consiliul Județean Constanța este prezent, zilele acestea, la Salonul Mondial de Turism -
MAP (Le Monde à Paris)(404)

Salonul Mondial de Turism - MAP (Le Monde à Paris), eveniment expozițional cu o tradiţie de peste 40 de ani, se desfășoară în perioada 16-19 martie, în capitala Franţei. În cadrul pavilionului național, organizat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, participanții din întreaga țară sunt prezenți pentru a promova cele mai atractive destinații turistice din România.

Prezența instituţiei noastre la această manifestare internaţională reprezintă o oportunitate reală de promovare în lume, a potențialului turistic al județului nostru, dar și a folclorului, tradițiilor şi a tot ceea ce este autentic dobrogean. Consiliul Judeţean Constanţa este unul dintre cei 19 expozanţi ce reprezintă standul României, alături de agenții de turism, autorități locale, companii aeriene și organizaţii non-guvernamentale.

Pentru acest eveniment important, reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au pregătit cele mai încântătoare momente, care redau, în cel mai atractiv mod, frumuseţea şi diversitatea peisajelor dobrogene, bogaţia şi varietatea vestigiilor arheologice şi a monumentelor istorice. Amplasat într-o zonă centrală a pavilionului, standul la care judeţul nostru este prezent, prezintă prin intermediul unui panou led, imagini reprezentative şi filmul de prezentare al judeţului Constanţa, în timp ce, participanţi din toate colţurile lumii pot degusta binecunoscutele noastre preparate tradiţionale. Printre surprizele pregătite, se află şi o degustare de vinuri premiate internaţional, produse în cramele din Dobrogea.

De la acest eveniment, nu puteau să lipsească îndrăgiţii artişti ai Ansamblului Folcloric Profesionist “Brâulețul”, un brand al Dobrogei, cu o tradiție de aproape 60 de ani. Momentele folclorice și suitele de dansuri tradiționale dobrogene, susţinute de artiştii ansamblului, au fost principala atracţie a primei zile, din cele patru, pe parcursul cărora se va desfăşura evenimentul.

Toate aceste momente speciale înseamnă, în fond, o prezentare a identităţii noastre dobrogene. O prezentare a tradiţiilor pe care le-am moştenit, a preparatelor culinare, obiceiurilor străvechi şi a tuturor valorilor cu care ne mândrim, ne identificăm şi ne recunoaştem, oriunde am merge în lume.

Turismul este un sector important pentru economia județului Constanţa, iar prin participarea la astfel de târguri, cu siguranţă vom obţine o mai mare vizibilitate a județului nostru și, implicit, atragerea interesului tour-operatorilor europeni, astfel încât să avem o creștere exponențială a turiștilor străini.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.