Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Încetarea valabilităţii menţiunii privind domiciliul sau reședința și anularea actului de identitate

Încetarea valabilităţii menţiunii privind domiciliul sau reședința și anularea actului de identitate(311)

Persoanele fizice care au înscris în actul de identitate domiciliul sau reședința la adresa unui imobil, dar nu mai locuiesc la această adresă au obligația ca în termen de 15 zile de la mutare, să solicite la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, schimbarea domiciliului sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei.


În cazul nerespectării acestei obligații, la cererea proprietarului imobilului, persoanei fizice i se efectuează menţiuni în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor (R.N.E.P) cu privire la încetarea valabilităţii menţiunii privind domiciliul sau reședința și i se anulează actul de identitate.


 Astfel, în situația în care proprietarul unui imobil sesizează în scris personalul S.P.C.L.E.P cu privire la faptul că o persoană fizică, ce are înscris în actul de identitate domiciliul sau reşedinţa la adresa imobilului proprietatea sa, nu mai locuieşte la această adresă, lucrătorii S.P.C.L.E.P. solicită efectuarea de verificări în teren de către structura teritorială a Poliţiei Române.


Lucrătorul de poliţie desemnat să dea curs solicitării ia o declaraţie proprietarului imobilului care a primit în spaţiu persoana în cauză şi, după caz, altor persoane care locuiesc în imobil sau care pot oferi informaţii privind prezenţa persoanei la adresa respectivă şi întocmeşte un proces-verbal.
Ulterior, persoana fizică este notificată cu privire la procedura inițiată de proprietar și este invitată la sediul S.P.C.L.E.P pentru reglementarea situației.


În cazul în care se constată că, persoana fizică în cauză nu mai locuieşte la adresa declarată ca domiciliu sau reședință, lucrătorul de la S.P.C.L.E.P. efectuează menţiuni în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor (R.N.E.P) cu privire la încetarea valabilităţii menţiunii privind domiciliul sau reședința și anulează actul de identitate al persoanei respective.

Atunci când persoana aflată în situaţia prezentată, nu poate fi identificată pentru anularea actului de identitate, se efectuează în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, menţiunea corespunzătoare anulării şi cea privind necesitatea reţinerii documentului la momentul legitimării în vederea transmiterii către instituţia emitentă.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.