Polaris M Holding -
Un grup de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța, în vizită la stația de sortare și reciclare din Constanța(309)
Elevii claselor a VI a C, a VII a D și a VIII a A, de la Școala Gimnazială nr. 8, însoțiți de cadrele didactice Manuella Chiriac, Munteanu Ileana, Vlăsceanu Ruxandra și Marin Corina, ne-au vizitat ieri la centrul de reciclare, în cadrul programului național “Săptămâna Verde”.
În cadrul vizitei, elevii au avut ocazia să vadă cum funcționează stația de sortare și reciclare și, totodată, au înțeles ce se întâmplă cu deșeurile pe care ei le generează, din momentul colectării acestora de către autogunoiera Polaris până la transformarea deșeurilor în produse noi., transmit reprezentanții Polaris Holding.
Folia din LDPE este singurul materialul care se reciclează în stația de sortare din Constanța. Produsele rezultate în urma reciclării foliei sunt granule de diferite culori, care sunt folosite la fabricarea de saci menajeri.
La finalul vizitei, elevii și profesorii au primit saci menajeri fabricați 100% din material reciclabil, de culoare albastru, galben și verde, reprezentând codul de culori pe care se bazează colectarea separată a deșeurilor pentru reciclare:
Hârtie și Carton
Plastic și Metal
Sticla
"Ne bucurăm că prin intermediul programului “Săptămâna Verde”, avem oportunitatea de a transmite informații valoroase elevilor despre protecția mediului cu scopul principal de a schimba comportamente.
Mulțumim pentru vizită elevilor si cadrelor didactice!", mai transmite sursa citată.
(foto: Polaris Holding)