Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Ce acţiuni organizează UDTTMR de „Sărbătoarea etniei tătare din România”(1586)

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează, vineri, 13 decembrie 2013, o serie de manifestări prilejuite de „Sărbătoarea etniei tătare din România”. Astfel, de la ora 11.00, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius” va avea loc Simpozionul „Din istoria tătarilor” şi lansarea volumelor „Din istoria tătarilor” (vol. III) şi „Eroii musulmani în armata română”, precum şi festivitatea de premiere a concursului de eseuri „Tătarii dobrogeni – istorie, tradiţii şi civilizaţie”.
Evenimentul de la Universitatea „Ovidius” este organizat în colaborare cu Universitatea „Ovidius”.

Programul manifestărilor va continua la ora 15.00 la Pavilionul Expoziţional din Mamaia cu un program artistic susţinut de ansamblurile UDTTMR. Totodată, va fi organizată o expoziţie de obiecte tradiţionale tătăreşti. Organizatorii au anunţat că va exista şi un stand de prezentare a lucrărilor apărute sub egida UDTTMR. Evenimentul de la Pavilionul Expoziţional este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa fiind organizată şi o expoziţie de preparate culinare.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.