Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Trei copii vor fi botezaţi la Cumpăna de Sfântul Ştefan(1199)

Primarul din Cumpăna, Mariana Gâju, continuă tradiţia ca, în localitate, să fie botezaţi copii orfani. Astfel, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, trei copii aflaţi în asistenţă maternală vor primi la Cumpăna, cu prilejul prăznuirii Sărbătorii Sfântului Ştefan, taina sfântă a botezului.

Potrivit unui comunicat de presă, micuţii vor fi creştinaţi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, vineri, 27 decembrie, de la ora 16.00.

„Naşii care le vor veghea drumul în viaţă sunt oameni cu credinţă, cu dragoste pentru copiii abandonaţi şi lipsiţi de dragostea părintească”, a declarat Mariana Gâju.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.