Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Campania „Adoptă un cățel” continuă la Constanța

Campania „Adoptă un cățel” continuă la Constanța(281)

Adăpostul public de animale abandonate din Constanța vă invită să adoptați gratuit câini de rasă comună. Toate animalele oferite spre adopție sunt deparazitate intern și extern, vaccinate, microcipate, înregistrate în RECS și beneficiază de îngrijiri medicale corespunzătoare vârstei.

Ne dorim ca șederea în adăpost să fie doar o etapă temporară, iar cu sprijinul dumneavoastră să le oferim acestor câini o familie. Astfel, alți patrupezi de pe stradă vor putea primi, la rândul lor, îngrijiri de specialitate în padoc.

Fiecare adopție este însoțită de un control medical amănunțit, tratamentele necesare și recomandări din partea medicului veterinar privind îngrijirea câinelui.

Persoanele interesate sunt așteptate la adăpostul din strada Câmpul cu Flori nr. 11 (fostă Vârful cu Dor nr. 5), după următorul program:
        • luni, marți, miercuri, vineri: 10:00 – 14:00
        • joi: 09:30 – 17:30
        • sâmbătă și duminică: închis

Pentru adopție, este necesară prezentarea unui act de deținere a spațiului care să ateste condiții corespunzătoare, dovada resurselor materiale necesare și, în cazul adoptării a mai mult de doi câini, acordul vecinilor sau al asociației de proprietari.

Reamintim că abandonul câinilor adoptați constituie infracțiune și se sancționează conform Ordonanței de urgență nr. 155/2001. Deținătorii sunt obligați să respecte legislația în vigoare și să nu lase câinii liberi pe domeniul public.

Pentru informații suplimentare și programări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 0733 045 213.

Vă mulțumim că susțineți campania „Adoptă un cățel”.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.