Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
info utile
Program de furnizare a apei potabile
 în localitățile Mihail Kogălniceanu, Corbu de Jos și Nicolae Bălcescu

Program de furnizare a apei potabile
în localitățile Mihail Kogălniceanu, Corbu de Jos și Nicolae Bălcescu(542)


În contextul creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă ale localităților Mihail Kogălniceanu (comuna Mihail Kogălniceanu), Corbu de Jos (comuna Corbu) și Nicolae Bălcescu (comuna Nicolae Bălcescu), județul Constanța, nu mai poate fi asigurată distribuția continuă a apei în parametri optimi.

Pentru a permite refacerea rezervelor de apă și pentru a evita disfuncționalități majore în alimentarea utilizatorilor, în perioada 23 iunie – 1 septembrie 2025, furnizarea apei potabile în cele trei localități se va face zilnic după următorul program:

 

Dimineața: 05:00 – 10:00
După-amiaza și seara: 16:00 – 24:00

 

Recomandăm abonaților să își asigure rezerve suficiente de apă pentru uz casnic, astfel încât să diminueze impactul perioadelor în care furnizarea va fi sistată.

Reamintim tuturor consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer – cum ar fi irigarea grădinilor, umplerea piscinelor, spălarea curților, teraselor sau a altor suprafețe exterioare – contravine contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și conduce la creșterea consumului peste capacitatea maximă a sistemelor de alimentare, ceea ce agravează situația.

Precizăm că, Legea serviciului de alimentare cu apă nr. 241/2006 și Legea apelor nr. 107/1996 prevăd clar că apa potabilă este destinată exclusiv consumului populației și activităților gospodărești.

În acest context, recomandăm abonaților să utilizeze raţional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă, respectiv consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti şi să evite utilizarea acesteia în scopuri recreative, agricole sau pentru întreținerea suprafețelor exterioare. Aceste activități cauzează dificultăți în asigurarea continuității și în condiții optime de presiune a furnizării apei!

Apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru consum propriu şi în scop menajer!

Echipele RAJA monitorizează permanent evoluția situației din teren și vor reveni la programul normal de furnizare imediat ce condițiile tehnice o vor permite.

Utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor de apă reprezintă o responsabilitate comună – atât a operatorului, cât și a fiecărui consumator.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.