Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Etnicii tătari vor avea liber de la muncă pe 13 decembrie(1054)

Proiectul de Lege nr. 453/2006 privind consemnarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare a primit girul parlamentarilor. Astfel, angajatorii pot acorda zi liberă în data de 13 decembrie persoanelor care aparţin acestei etnii, pentru a participa la manifestările specifice. 
Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, Varol Amet. 
„Etnia tătară din România are o istorie veche, fiind reprezentativă din punct de vedere al tradiţiilor. Din acest motiv, în anul 2006, ziua de 13 decembrie a fost consacrată prin lege ca zi de sărbătoare a acestei etnii, fiind organizate manifestări cultural-artistice dedicate acestei importante zile. Persoanele active aparţinând acestei etnii întâmpină greutăţi în a participa la aceste manifestări, neexistând cadru legal pentru ca angajatorii să poată acorda timp liber corespunzător. În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii etniei tătare şi numeroşi angajatori din localităţile unde trăiesc etnici tătari, am considerat necesar completarea Legii nr.453/2006, în sensul că angajatorii să poată acorda liber în data de 13 decembrie”, se menționează în expunerea de motive a inițiativei legilsative.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.