Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Nu v-au venit facturile de la RADET mai mici? Luați-l la întrebări pe administrator

Nu v-au venit facturile de la RADET mai mici? Luați-l la întrebări pe administrator(1377)

După ce, luna trecută, constănțenii au fost nevoiți să-și golească portofelele pentru a achita facturile la întreținere, se pare că, în curând, vor veni și zile mai bune. În acest moment, în orașul Constanța există asociații de proprietari care au afișat deja listele cu cheltuelile pe luna ianuarie, însă sunt și blocuri unde acestea nu au fost încă întocmite de administratori, astfel că oamenii așteaptă cu interes să vadă cât vor avea de plătit pentru luna ianuarie și dacă cei de la RADET Constanța își vor ține promisiunile.


După cum se știe, în luna ianuarie constănțenii au primit facturile la încălzire pe decembrie în baza unui calcul făcut pe 40 de zile de consum estimat, însă, la scurt timp, cei de la RADET au promis că vor urma ca, facturile întocmite pentru luna ianuarie să fie reduse. Directorul RADET, Ilie Rachieru a explicat că facturile au fost mai mari în decembrie pentru că la energia termică înregistrată s-a adăugat o estimare a consumului de la data ultimei citiri până la sfârșitul anului 2013, astfel încât anul bugetar să poată fi încheiat.

Șeful RADET Constanța, Ilie Rachieru, a prezentat astăzi modul în care s-a făcut facturarea consumului de energie termică pentru luna ianuarie. Potrivit lui Rachieru, citirile de gigacalorimetre s-au făcut in perioada 22-27 ianuarie, fapt care a dus la diminuarea facturilor, în medie, cu 36,51% față de luna decembrie. Diminuarea facturii poate fi între 30 și 50%, dar există asociatii unde factura poate fi egala cu cea pe decembrie, sau chiar putin mai mare.

„Facturile din ianuarie față de cele din decembrie sunt cu 36,5 la sută mai mici. Pe fiecare factură apare scăzut indexul. Facturile au fost regularizate la zi. Sunt asociații la care consumul este mai mic chiar și cu 40%, 50%, funcție de data la care s-a făcut citirea, dar toată lumea are scădere. Ca să vă faceți o idee în cifre, dacă în decembrie pe fiecare apartament s-a calculat un consum de 1,4 gigacalorii, în luna ianuarie nicio familie nu are mai mult de 0.8 gigacalorii pe factură. Astfel, la Asociația Ovidiu, spre exemplu, consumul facturat în decembrie a fost de 51,56 gigacalorii, în ianuarie de 33,49 gigacalorii. La Asociația numărul 2, constănțenii au plătit 53,95 gigacalorii, în ianuarie s-au facturat doar 29,55 gigacalorii”, a spus Ilie Rachieru, director general al RADET Constanța.

Reprezentanții RADET Constanța au mai precizat că cei care observă că nu le-a scăzut factura la întreținere trebuie să se adreseze administratorului, pentru că sigur există o greșeală.

Aveți repartitoare și le țineți închise? Sunteți buni de plată

De asemenea, conducerea RADET atrage atenția că la plată vor fi puși și cei care au repartitoare, dar nu dau drumul la căldură.

„Probleme sunt la împărțirea energiei pe apartament. Insist să se calculeze un consum fix. Acest consum trebuie raportat. Cine va închide va plăti“, a mai spus Rachieru.

Asociațiile de proprietari sunt obligate să împartă 30% din gigacaloriile consumate într-o lună, inclusiv celor care s-au debranșat de la sistemul de termoficare. Sunt unii administratori care nu iau însă în calcul această reglementare și tocmai de aceea este posibil ca facturile unora să fie mai mari decât ar fi normal, mai spun reprezentanții RADET.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.