Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Vreți aventură la Constanța? Încercați să mergeți pe trotuarele din oraș!

Vreți aventură la Constanța? Încercați să mergeți pe trotuarele din oraș!(1666)

O plimbare pe jos, prin Constanța, a devenit o adevarată aventură. Dacă șoferii se plâng că nu au suficiente locuri de parcare și își parchează autoturismele pe unde apucă, cei care nu sunt proprietari de mașini și sunt nevoiți să meargă pe jos se plâng că nu au trotuare. Și asta pe bună dreptate. Pentru lipsa locurilor pe unde să se deplaseze constănțenii care merg pe jos există două motive. Unul ar fi că cei care au mașini le parchează pur și simpli direct pe trotuare, astfel că oamenii sunt nevoiți să circule pe stradă punându-și viața în pericol. Al doilea motiv constă în faptul că trotuarele sunt distruse, denivelate, pline de gropi și unele dintre ele chiar cu dale distruse și pline de pietre sau cioburi. Cât despre borduri, nici nu mai poate fi vorba.


Una dintre cele mai afectate zone unde trotuarul este distrus este cea cuprinsă între fostul ICIL, în apropiere de Kaufland, și până la Casa de Cultură. Practic, trotuarele care se află într-o zonă destul de circulată, paralelă cu Bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
„Ies destul de des cu copilul să-l plimb cu căruciorul însă este ceva de nedescris ce eforturi fac ca să nu-mi sperii micuțul, asta ca să nu mai zic că deja mi s-a stricat un cărucior. Trotuarul este plin de gropi, de dale stricate. În acest fel, pentru că nu am mașină, sunt nevoită să iau taxiul și să mă dcu să-l plimb prin parc deși pentru mine ar fi fost mult mai bine să-l plimb în zona în care locuiesc. Am sunat și la primărie ca să le spun de situația existentă însă mi-a răspuns o voce plictisită care m-a îndrumat spre un alt număr de telefon unde nu a mai răspuns nimeni”, a declarat una dintre constănțence pentru ziarul Timpul.

Schimbăm cartierul și ajungem în Tomis Nord unde ne-a fost semnalată o altă problemă asemănătoare. Și aici, începând din zona unde se află amplasat restaurantul Rustic și până aproape de stația autobuzului 43, dar și la intersecția Tomis cu strada Tulcei, trotuarele sunt la fel de distruse iar oamenii se chinuie să nu-și rupă pantofii în gropile existente.
„S-au făcut niște săpături și au reparat de mântuială, drept dovadă că acum s-au format alte gropi. Nu este normal așa ceva, sunt bani aruncați pentru că nu au asfaltat cum trebuie. Nu înțeleg de ce noi trebuie să ne facem datoria și să plătim taxe și impozite iar primăria să nu se achite de obligații”, a spus Marin Iordache, un constănțean care locuiește în zonă.

Nici în centrul orașului, pe porțiunea cuprinsă între fostul restaurant Modern și Miga, situația nu este excelentă, însă măcar aici se pare că se lucrează. Numai se pare pentru că, la ritmul în care se fac lucrările este posibil să dureze ceva timp până când trotuarele vor arăta la nivel european.

Acestea sunt doar câteva situații existente în zonele principale din Constanța unde trotuarele arată ca după bombardament pentru că, cele de prin cartierele mai mici sunt la fel de nesatisfăcătoare.

În concluzie, trotuarul este domeniu public însă primarul Mazăre nu practică mersul pe jos și aruncatul cu privirea ca să observe în ce fel arată trotuarele din Constanța și cum se chinuie constănțenii să facă slalom ca să nu-și rupă încălțămintea. Dar, ce mai contează acest lucru, atâta timp cât trotuarele din Mamaia arată impecabil !
 

Articole similare

Comentarii

constanta nu are primar
13-03-2014
Alooo! Orasul se degradeaza pe zi ce trece!!! Constantenilor chiar nu le pasa???
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.