Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Programul IPS Teodosie în perioada 22-25 iunie(736)

Duminică, 22 iunie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi oaspete al Înaltpreasfințitului Mitropolit Iacobos de Mitilini (Grecia), cei doi ierarhi oficiind împreună Sfânta Liturghie.

Luni, 23 iunie, de la ora 19.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Constanța (zona Brotăcei, aleea Capidava, nr. 7), așezământ de cult care își va serba hramul a doua zi.
Parohia a luat ființă în anul 2001, pentru ca trei ani mai târziu, în ziua hramului, pe data de 24 iunie 2004, IPS Teodosie să sfințească piatra de temelie. Arhitectura locașului de cult este inspirată din cea a mănăstirilor Cozia, Sfântul Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș și Sfântul Ioan din Rila (Bulgaria). Până pe data de 28 martie 2012, când a fost sfințită biserica, slujbele au fost oficiate la demisolul bisericii. Urmează ca în curtea bisericii să fie construit un complex educațional social-filantropic.

Marți, 24 iunie, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” (din Suceava) cu ocazia hramului.
Ziua de 24 iunie este închinată naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a avut un rol important în istoria creștinismului. Părinţii săi sunt Zaharia, mare preot, și Elisabeta, verișoara Maicii Domnului. Deși erau drepți înaintea lui Dumnezeu, Părintele ceresc nu îi binecuvântase la tinerețe cu un prunc, deși se rugaseră cu ardoare, ci l-au primit la bătrânețe.
Arhanghelul Gavriil i s-a arătat arhiereului Zaharia chiar în locul cel mai sfânt din templu, unde el, ca arhiereu, intra o singură dată pe an. Îngerul, la vederea căruia Zaharia s-a speriat, venise să-i spună că Elisabeta va naște un fiu, deși era bătrână. Pentru îndoiala cu care a primit vestea, Zaharia a fost pedepsit să rămână mut până la punerea numelui pruncului, eveniment petrecut la opt zile de la naștere. Atunci, rudele voiau să-l numească pe prunc Zaharia, dar bătrânul arhiereu a cerut o tăbliță pe care a scris: „Ioan să-i fie numele”.

La invitația Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan din Varna, miercuri, 25 iunie, IPS Teodosie va face parte din soborul de arhierei care săvârșesc Sfânta Liturghie în catedrala mitropolitană a orașului de la sud de Dunăre.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.