Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu: Un NU hotărât politizării administrației județene!

Președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu: Un NU hotărât politizării administrației județene!(1592)

" Dincolo de toate afirmațiile făcute de reprezentanții PNL, declarații cu vădită tentă politico-electorală, învingătorul ședinței extraordinare a CJC este unul singur: CONSTĂNȚEANUL!

Constănțeanul din toate localitățile județului. Din cele conduse de primari PNL, chiar dacă, în ciuda evidențelor, reprezentanții acestui partid susțin altceva. Din cele în fruntea cărora se află edili PSD, manipulați, uneori, de binevoitori care susțineau că lor nu le sunt alocate sume pe măsură. Și, nu în ultimul rând, din cele cu primari ALDE sau PMP, chiar dacă șefii lor pe linie politică nu au respectat înțelegerile făcute la nivelul CJC.

Am spus, de la începutul mandatului meu și voi repeta până la finalizarea acestuia: nu vreau să politizăm administrația județeană! Vreau să fie făcută doar în beneficiul cetățenilor. În slujba cărora ne aflăm cu toții, indiferent de coloratura politică.

Acesta a fost și motivul pentru care am fost adeptul înființării unei comisii tehnice de alocare a banilor către toate comunitățile din județ. Precizez că această comisie, cu toată transparența, a împărțit banii în funcție de necesitățile cetățenilor, în funcție de necesitățile primăriilor și ținând cont de solicitările primarilor. Primari care, în ciuda spectacolului oferit de colegii lor de partid din consiliul județean, au fost mai sprijiniți de instituția noastră decât de conducerile formațiunilor politice din care fac parte.

Nu în ultimul rând, pe această cale, vreau să le mulțumesc consilierilor județeni care au votat pentru adoptarea hotărârilor aflate pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. Vreau să le mulțumesc pentru că au votat responsabil asumându-și, alături de mine, dezvoltarea județului Constanța. Au votat pentru grădinițe, dispensare, spitale, drumuri, canalizare, alimentare cu apă și gaze. Au votat pentru orice constănțean. Oriunde s-ar afla el: în localități cu primari PNL, PSD, ALDE sau PMP.

Vreau să le mulțumesc și consilierilor care au votat împotrivă, executând, disciplinați, ordinele de partid. Le mulțumesc pentru că, prin atitudinea lor, mă impulsionează să continui toate demersurile corecte și legale, necesare dezvoltării comunităților constănțene. Indiferent de ce culoare politică are primarul localităților din județ. "

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.