-
Ce loc ocupă România în topul mondial al
România ocupă locul 13 în topul mondial al producătorilor de vin, arată o analiză de profil făcută de compania de servicii(...) -
Radisson Blu deschide un hotel la
Carlson Rezidor Hotel Group şi Tresor Com au semnat contractul de franciză pentru dezvoltarea şi operarea în Braşov a(...) -
Motorul vânzărilor Eximtur, divizia Bussines
Compania Eximtur a înregistrat în primele nouă luni ale anului o creştere de 14% a volumului de vânzări, comparativ cu perioada simil(...) -
Noile case de marcat vor putea fi achiziţionate în
Noile case de marcat vor putea fi achiziţionate de anul viitor, urmând ca de la 1 ianuarie 2018 Agenţia Naţională de(...) -
Ghidul Solicitantului : Îmbunătăţirea mediului
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat pe 1 noiembrie 2016, spre consultare publică, Ghidul(...) -
DELTA DUNĂRII, destinația vedetă a verii
Delta Dunării a fost destinaţia vedetă a verii 2016, iar bilanţul arată o creştere de peste 30% a numărului de turişti. Şi(...) -
Instituţiile publice care încasează impozite, taxe,
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică(...) -
Administraţiile publice locale ar putea dispune de un
Administraţiile publice locale vor dispune de un număr mai mare de maşini, potrivit unei propuneri legislative de modificare a OG(...) -
Unde se duc profiturile din România?
Peste 60% din banii europeni pe fonduri structurale care intră în România se întorc afară, a declarat europarlamentarul Cătălin(...) -
Vicepremierul Dîncu a anunţat că în noiembrie vor
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că în luna noiembrie vor fi achitate toate facturile pentru proiectele finanţate prin(...) -
România are nevoie de o agenţie naţională pentru
România are nevoie de o Agenţie Naţională pentru Inovare, menită să evalueze proiecte din domeniul cercetării, dezvoltării şi(...) -
IMM-urile premiate în Topul Național al Firmelor
Firmele mici și mijlocii private din România, premiate în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Topului Național al Firmelor(...) -
Un nou parteneriat pentru studiul de fezabilitate
Consilierii locali tulceni au aprobat asocierea cu Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) din Galaţi şi cu Consiliul(...) -
Anca Nedea (ANT): Putem lua fonduri europene
Președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, promovează, într-o campanie desfășurată la nivelul(...) -
12 NOI STAȚIUNI TURISTICE VOR FI
Autoritatea Națională pentru Turism va autoriza, în baza unui ordin al președintelui ANT, Anca Pavel-Nedea, 12 noi stațiuni(...) -
TULCEA: Culturi agricole calamitate
Peste 52 de mii de hectare de culturi agricole au fost calamitate în judeţul Tulcea, fie în urma inundaţiilor, fie a secetei din(...) -
O CAPELĂ va fi construită la una dintre intrările
Unul dintre proiectele care vor fi puse în discuție la ședința de Consiliu Local de pe data de 31 octombrie, vizează transmiterea(...) -
România, locul patru în UE la scăderea lucrărilor
Polonia, Suedia, Spania şi România au înregistrat în august cel mai semnificativ declin al lucrărilor de construcţii din Uniunea(...) -
Proprietarul Phoenicia ridică alte două hoteluri pe
Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din țară, vrea să construiască două noi unități(...) -
MARITIMO VA AVEA UN ALT NUME! INVESTITORII VOR FACE
Maritimo Shopping Center, ca şi denumire, va dispărea de pe piaţa din Constanţa. Maritimo face parte din portofoliul(...) -
Producţia de vin a României va înregistra cea mai
Producţia mondială de vin va coborî cu 5% în 2016, comparativ cu 2015, din cauza vremii nefavorabile care a redus sever producţia(...) -
Programul "Casa verde" este disponibil şi pentru
Persoanele juridice pot aplica în cadrul Programului "Casa verde",cuantumul maxim ce poate fi solicitat fiind de patru milioane de lei,(...) -
Cât de mult vorbesc românii la
Românii au vorbit aproape 36 de miliarde de minute la telefonul mobil, în primul semestru din 2016, în creştere cu 4% faţă de(...) -
A fost promulgată legea de prevenire a conflictului
Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat că a fost promulgată Legea privind instituirea unui mecanism de prevenire a(...) -
Proiect de reabilitare a căii ferate București -
Comisia Europeană a aprobat recent alocarea a 226,6 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru proiectul(...)
Editorial
Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult
Cele mai noi
- 19:04 Senatorul AUR Nicolae Vlahu: „Cinci luni pierdute, pentru ca PSD să caute din nou o înțelegere cu Bolojan!” (654)
- 18:50 Acvariul din Constanța se mută în incinta Delfinariului, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii! (594)
- 18:03 Bilanț săptămânal: Acțiuni ale Poliției Locale Constanța pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier (582)
- 17:55 MOZART FOREVER – O seară dedicată geniului muzicii clasice (586)
- 17:39 Hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cumpăna - o zi de rugăciune, credință și comuniune sufletească (673)
- 17:27 Patrimoniul nu se conservă de la sine. Are nevoie de atenție permanentă, investiții și responsabilitate! (578)
- 15:38 Hugo Wolf Quartett: Haydn, Bartók și Dvořák, în dialog cu tradiția populară 17–18 octombrie 2026 | Cazino Music Festival (631)
- 15:22 Lansare de carte - romanul „Tatăl meu, pomanagiul” de Mircea Lungu, Editura Betta, 2026 (625)
- 08:50 Halloween la Cazinoul din Constanța! (553)
- 08:39 Mariana Gâju: „Viitorul industrial verde al Europei trebuie să includă și comunitățile rurale” (573)
- 08:18 Primarul Constanței, în vizită pe șantierele de la Teatrul „Oleg Danovski” și din Faleză Nord. Lucrările sunt în grafic (592)
- 08:05 SONETUL zilei (427)
- 07:56 Primăria Orașului Ovidiu extinde rețelele de apă și canalizare prin investiții de 3 milioane de euro (608)
- 07:46 14 Octombrie - Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoare a comunei Cumpăna (502)
- 21:17 Arta conflictului, marca Ovanesian. Când ședințele Consiliului Local devin scene de atacuri personale! (707)
- 20:38 Botezuri sociale la Cumpăna, în ajunul Hramului Sfintei Cuvioase Paraschiva (833)
- 17:18 Scapă responsabil de lucrurile vechi! (635)
- 17:12 Mai mult spațiu acasă, mai multă grijă pentru oraș, cu Polaris M Holding! (633)
- 16:51 Fostul Acvariu din Constanța, preluat de municipalitate. Clădirea ar urma să devină muzeu (751)
- 16:35 „Cină pe nevăzute” – o experiență dedicată empatiei și conștientizării, de Ziua Bastonului Alb (649)
Cele mai recente comentarii
-
„Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
-
Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
-
Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
-
Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
-
RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Cele mai vizualizate
- REMEMBER: Povestea STABILOPODULUI (133313)
- DEZASTRU ÎN CONSTANȚA: factura de întreținere pe luna decembrie, mai mare decât salariul minim pe economie (107563)
- EXCLUSIV. În martie 2010, constructorul olandez al Digului de Larg a trimis beneficiarului CN APMC SA opţiunea sa fermă pentru furnizorul de piatră şi prefabricate! Ce s-a schimbat, de atunci? IATĂ REPERELE EPOPEII FĂRĂ SFÂRŞIT A ACESTEI CONSTRUCŢII (93608)
- POPASUL PESCARILOR - LOCUL SFINȚIT DE VASILE BRICEAG (82292)
- HOTELUL DELTA - DE LA PRINȚUL DE MONACO LA TURISTUL OBIȘNUIT (80237)
- MAZĂRE TRANSFORMĂ CONSTANŢA ÎNTR-UN IMENS CAVOU! Betonul îi transformă “republica” într-un cimitir kitchos: umbros, dar fără verdeaţă… (79067)
- EXCLUSIV. NĂVODARI se apropie de o... Apocalipsă locală! Primarului Nicolae MATEI i-a sunat ceasul ARESTĂRII: definitive, irevocabile şi pe termen (foarte) lung! (76392)
- EXCLUSIV. Şi Ceauşescu a vrut să extragă gazele de şist (descoperite de americani), dar s-a panicat după cutremurul din 1977! Proiectul ”Zebra” (74034)
- AFACEREA TABĂRA NĂVODARI: Cum a ajuns cel cunoscut drept cumnatul primarului Matei să primească în folosinţă 60 de hectare pe malul mării, cu… 7 lei / mp! (73193)
- Nicolae Matei, primarul din Năvodari, este acuzat că ar fi patronat mafia imobiliară a terenurilor retrocedate! (71299)
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.