-
„Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
Centrul comunei Lumina s-a transformat duminică, 11 octombrie 2026, într-un spațiu al gusturilor autentice, al tradițiilor și al bucuriei de(...) -
Gusturi autentice și tradiții multiculturale, în cea de-a doua zi a „Festivalului Sarmăluțelor” de la Cumpăna
Centrul Civic al comunei Cumpăna a fost și astăzi, 10 octombrie 2026, locul în care tradițiile, muzica, dansul și gastronomia s-au întâlnit(...) -
Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva
Chiar de ziua Sfintei Paraschiva, miercuri, 14 octombrie, de la ora 10.00, Muzeul de Artă Populară Constanța vă invită să vă pictați propria(...) -
Sărmăluțele și șuberecul, preferatele deputatului Cosmin Hristu
Atmosferă de sărbătoare, preparate tradiționale și arome îmbietoare, astăzi, sâmbătă, 10 octombrie, la Cumpăna, unde Ediția I a(...) -
Cinci cabinete medicale moderne, inaugurate în comuna Cumpăna în urma unei investiții realizate în numele Republicii Turcia, prin TIKA
Cinci cabinete medicale din cadrul Centrului Multifuncțional de Asistență Socio-Medicală din comuna Cumpăna, județul Constanța, au fost(...) -
COMUNICAT DE PRESĂ Debutul proiectului „Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare menajeră în orașul Ovidiu”
Numele beneficiarului: Primăria Orașului Ovidiu, județul Constanța Finanțat prin: Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Etapa 2(...) -
Trofeul „Dan Moisescu” merge la GAMURAR ELENA, din București
Noi voci și talente ale folclorului românesc, premiate la Constanța Festivalul-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular(...) -
O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ Când trecutul a învățat să vorbească românește
Ce legătură există între o oră de literatură și una de istorie? În clasa a XI-a, când parcurgem istoria literaturii române, răspunsul devine(...) -
În plin război, Constanța dădea zilnic masa gratuit la 1400 de copii
Raportul primarului N. Oprescu, pentru anul 1942–1943, spune tot: clădiri bombardate și dărâmate, controale în 34 de brutării, 1.772 de(...) -
Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri în care cântecul popular românesc aduce la Constanța tinere talente și mari artiști
Constanța se pregătește pentru două seri de sărbătoare a folclorului românesc. În zilele de 7 și 8 octombrie 2026, de la ora 18:00, scena(...) -
Mamaia, 120 de ani de poveste: expoziția aniversară care a călătorit prin hotelurile stațiunii continuă și în extrasezon
Stațiunea Mamaia își redescoperă istoria printr-o expoziție aniversară care a călătorit, pe parcursul întregului sezon estival, prin(...) -
Particularități și dificultăți în vorbirea cotidiană -limba română a ajuns o limbă secundară/ o limbă străină în interiorul propriei țări?!?-
Dacă până acum m-am jucat cu valorile, opiniile și formele de exprimare, astăzi îmi doresc să atrag atenția asupra unei probleme oarecum(...) -
CrossNOVA aduce muzica de cameră într-o nouă formulă la Cazino MUSIC Festival
Patru instrumente, de la vioară și clarinet la fagot și pian și un repertoriu care trece de la Haydn, Brahms și Bartók la Prokofiev și(...) -
SIGEMO inaugurează la Constanța una dintre cele mai importante investiții ale companiei
Un centru modern de aproximativ 4.000 mp dedicat anvelopelor, jantelor și serviciilor auto Constanta, 2 octombrie 2026 SIGEMO, companie(...) -
O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ Istoria artei. Arta antică
Élie Faure și istoria artei scrisă ca un poem epic Editura Meridiane, București, 1988 · Traducere de Irina Mavrodin · Prefață de Dan(...) -
Constanța intră pe harta trenurilor metropolitane din România!
„La Ministerul Transporturilor aprobăm încă un proiect important de tren metropolitan: Trenul Metropolitan Constanța. Este un proiect cu o(...) -
Vergil Chițac, despre stadionul „Gheorghe Hagi”, gigacalorie, dosarul Poliției Locale și scenariul alegerilor anticipate
Înaintea ședinței de marți, 29 septembrie 2026, a Consiliului Local Constanța, primarul municipiului, Vergil Chițac, a susținut declarații(...) -
ALEXANDRU POTECĂ: MEMORY OF A LANDSCAPE
Muzeul de Artă Constanța deschide vineri, 2 octombrie 2026, ora 14.00, expoziția lui Alexandru Potecă, Memory of a Landscape, curatoriată de(...) -
Intervenții pentru combaterea insectelor în Constanța și Mamaia
În această seară și mâine seară, echipele specializate vor continua acțiunile de dezinsecție în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia.(...) -
CAFEGII DIN DOBROGEA
Astăzi, în timp ce îmi savuram, pe fugă, cafeaua luată de la Coretto în drum spre muncă, mă întrebam când a ajuns cafeaua în Dobrogea și,(...) -
LIVIU HOLENDER și ADRIANA GONZÁLEZ: de la Mozart la Broadway, un recital despre versatilitatea vocii
Două voci ale noii generații lirice, un pianist și un program care traversează repertorii de la Mozart și Verdi până la Bernstein, G(...) -
O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ Istoria artei
Lucrarea lui Xavier Barral i Altet, Istoria artei, apărută la Editura Meridiane din București, în anul 2002, sub traducerea lui Răzvan(...) -
Lansarea proiectului „Îmbunătățirea calității vieții prin regenerarea spațiilor urbane degradate din orașul Ovidiu, gestionarea durabilă a terenului pe strada Pajiștei”
Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Ovidiu, în calitate de beneficiar, implementează proiectul „Îmbunătățirea calității vieții prin(...) -
Mariana Gâju: „Tradițiile nu trăiesc singure. Trăiesc atât timp cât există oameni care le gătesc, le cântă, le dansează, le povestesc și le dau mai departe copiilor lor!”
La finalul celei de-a doua ediții a Festivalului Șuberecului, doamna primar Mariana Gâju a ținut să transmită un mesaj de mulțumire (...) -
Au apărut biletele la ediția aniversară a Festivalului „Dan Moisescu”. Treizeci de ani de cântec popular
Pe 7 și 8 octombrie, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin” găzduiește ediția a XXX-a a Festivalului-Co(...) -
De ce nu avem nevoie de Ziua Semnelor de Punctuație
A fost odată ca niciodată că de nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit un individ care avea prostul obicei să mai citească. Știm cu toții, e(...) -
“Festivalul Șuberecului” și-a încheiat cea de-a II-a ediție la Cumpăna - două zile de gust, tradiție și multiculturalitate
Două zile în care aromele bucătăriei tradiționale s-au împletit cu muzica, dansul și portul popular. Două zile în care comunităț(...) -
Consiliul Județean Constanța: noi decizii pentru sănătate, servicii sociale, cultură și gestionarea deșeurilor
Consiliul Județean Constanța s-a întrunit astăzi, 18 septembrie 2026, în ședință extraordinară convocată de îndată, desfășura(...) -
„Latin Colors” - Recital cameral instrumental dedicat Zilei Internaționale a Muzicii, la Centrul „Jean Constantin”
Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, invită publicul la un recital cameral(...) -
Reprezentanții asociațiilor de proprietari, informați cu privire la utilizarea insulelor ecologice digitalizate
Primăria Municipiului Constanța a organizat ieri o întâlnire de informare cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu privire la(...)
Editorial
Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult
Cele mai noi
- 17:18 „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene! (717)
- 10:51 RO Wallet înseamnă mai mult decât un document pe telefon! (646)
- 10:30 Senatorul Nicolae Vlahu: „Deținerea drogurilor nu trebuie redusă la o simplă contravenție!” (750)
- 10:17 Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă extraordinară (658)
- 10:06 SONETUL zilei (426)
- 23:34 Gusturi autentice și tradiții multiculturale, în cea de-a doua zi a „Festivalului Sarmăluțelor” de la Cumpăna (841)
- 19:39 Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva (694)
- 18:38 UPDATE ORA 13:15 - Năvodari: Lipsă apă în localitate! (151)
- 18:06 Sărmăluțele și șuberecul, preferatele deputatului Cosmin Hristu (925)
- 11:19 Vergil Chițac: „Închidem capitolele costisitoare ale trecutului și protejăm viitorul Constanței!” (911)
- 10:58 Lipsă apă în orașul Năvodari! (606)
- 10:01 Întâlnire Florin Mitroi–Raed Arafat: măsuri pentru UPU Constanța și intervenții de urgență mai eficiente (759)
- 08:12 SONETUL zilei (430)
- 23:05 PolarisM Holding: Implicare constantă și intervenții permanente în sprijinul comunității! (646)
- 22:37 „Festivalul Sarmăluțelor” este în toi la Cumpăna! Trei zile de gusturi, tradiții și voie bună! (791)
- 22:31 Hanul Balcan din Constanța se redeschide pentru O SINGURĂ ZI, 10 octombrie, în cadrul evenimentului HANUL CU FILME! (747)
- 22:09 Cinci cabinete medicale moderne, inaugurate în comuna Cumpăna în urma unei investiții realizate în numele Republicii Turcia, prin TIKA (703)
- 21:45 Senatorul AUR Nicolae Vlahu: Unitate în AUR, responsabilitate față de români și alegeri anticipate, soluția pentru depășirea crizei politice (689)
- 16:35 Avarie RAJA în Constanța: Mai multe străzi din zona Pescărie, fără apă până la ora 19:00 (485)
- 09:19 „Străinul”, după romanul lui Albert Camus, la Cinema „Jean Constantin”! (567)
Cele mai recente comentarii
-
Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
-
Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
-
Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
-
RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
-
Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Cele mai vizualizate
- REMEMBER: Povestea STABILOPODULUI (133304)
- DEZASTRU ÎN CONSTANȚA: factura de întreținere pe luna decembrie, mai mare decât salariul minim pe economie (107554)
- EXCLUSIV. În martie 2010, constructorul olandez al Digului de Larg a trimis beneficiarului CN APMC SA opţiunea sa fermă pentru furnizorul de piatră şi prefabricate! Ce s-a schimbat, de atunci? IATĂ REPERELE EPOPEII FĂRĂ SFÂRŞIT A ACESTEI CONSTRUCŢII (93600)
- POPASUL PESCARILOR - LOCUL SFINȚIT DE VASILE BRICEAG (82282)
- HOTELUL DELTA - DE LA PRINȚUL DE MONACO LA TURISTUL OBIȘNUIT (80227)
- MAZĂRE TRANSFORMĂ CONSTANŢA ÎNTR-UN IMENS CAVOU! Betonul îi transformă “republica” într-un cimitir kitchos: umbros, dar fără verdeaţă… (79063)
- EXCLUSIV. NĂVODARI se apropie de o... Apocalipsă locală! Primarului Nicolae MATEI i-a sunat ceasul ARESTĂRII: definitive, irevocabile şi pe termen (foarte) lung! (76386)
- EXCLUSIV. Şi Ceauşescu a vrut să extragă gazele de şist (descoperite de americani), dar s-a panicat după cutremurul din 1977! Proiectul ”Zebra” (74031)
- AFACEREA TABĂRA NĂVODARI: Cum a ajuns cel cunoscut drept cumnatul primarului Matei să primească în folosinţă 60 de hectare pe malul mării, cu… 7 lei / mp! (73189)
- Nicolae Matei, primarul din Năvodari, este acuzat că ar fi patronat mafia imobiliară a terenurilor retrocedate! (71297)
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.